Shakira (47 de ani) l-a uitat definitiv pe Gerard Pique, fostul fotbalistul spaniol în vârstă de 37 de ani care a înșelat-o. Deși cântăreața are o mulțime de pretendenți, unul s-a remarcat și e posibil ca acesta să îi devină iubitul oficial. Așadar, cine e Julian Edelman?
Potrivit unor informații apărute într-o emisiune la televiziunea Telecinco, cântăreața ar fi început o relație cu Julian Francis Edelman, fost jucător NFL. Cei doi s-au afișat pentru prima dată împreună la ziua ei de naștere, căci Shakira a împlinit 47 de ani pe 2 februarie.
FOTO. Julian Edelman, noul pretendent al Shakirei
Edelman a fost prezent la petrecerea aniversară dată de Shakira în Miami, unde locuiește împreună cu micuții Milan și Sasha după despărțirea de fostul fotbalist al Barcelonei, Gerard Pique, care se deplasează în mod regulat în Florida pentru a-și vedeta copiii.
Nu doar alături de presupusul ei iubit și-a sărbătorit Shakira ziua de naștere, la petrecere au participat și alți prieteni ai cântăreței, precum și membri ai familiei sale și alți artiști ai momentului.
Cine e și cu ce se ocupă Julian Edelman
Julian Francis Edelman are 37 de ani, aceeași vârstă ca fostul Shakirei, Gerard Pique. Americanul, care s-a retras în 2021, a jucat întreaga carieră la New England Patriots alături de Tom Brady, o altă legendă a NFL și fostul soț al fotomodelului Gisele Bundchen.
După ce și-a agățat ghetele în cui, Edelman a continuat să se implice în sport, dar într-un alt domeniu. El este acum comentator sportiv la Fox NFL Kickoff.
Singurele declarații făcute de Gerard Pique după despărțirea de Shakira
În noiembrie 2023, fostul fundaș central al Barcelonei a fost prezent la emisiunea „El mon a RAC1”, alături de Jordi Baste, unde a vorbit despre povestea controversată a despărțirii sale de Shakira.
În principal, el a spus cum se simte după despărțirea de Shakira, cu care are doi copii, micuții Milan și Sasha, după tot ceea ce s-a spus despre el, chiar de către columbiancă, care a povestit detaliile despărțirii lor prin versurile melodiilor sale, în care a strecurat că a fost infidel cu Clara Chia, cu care are acum o relație oficială.
„Dacă aș fi dat importanță la ceea ce se spune despre mine, acum aș fi fost închis într-un apartament sau m-aș fi aruncat de la etajul șase”, a spus fostul fotbalist, lăsând să se înțeleagă că toate informațiile despre el nu îl afectează deloc. „Singura modalitate de a ieși viu din toate acestea este să nu le dai nicio importanță”, a adăugat el.
„Nu pot ieși în fiecare zi să neg lucruri care nu sunt reale. Nu vreau să vorbesc despre asta și nu voi vorbi despre asta, dar oamenii nu știu nici măcar 10% din ceea ce s-a întâmplat. Nici eu nu vreau, pentru că este ceva privat”. Pentru Piqué, toate aceste discuții despre el „fac parte din circ și din spectacol, că oamenii își dau cu părerea fără să știe”.
„În viața mea nu se schimbă nimic din cauza a ceea ce se spune, nu contează. Mă ajută, în ultimii ani ai carierei mele am trăit asta și m-am descurcat destul de bine”, a spus el.
Shakira și Gerard Pique formau un cuplu din anul 2010 și împreună au doi copii, Sasha și Milan. Cei doi nu erau căsătoriți, pentru că artista nu și-a dorit să facă acest pas.
{{text}}