Campionate

S-a autopropus ca succesor al lui Xavi! Ce șanse ar avea antrenorul la FC Barcelona

Antonio Conte, ultima oară la Tottenham / Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Scorpie  —  joi, 08 februarie 2024

Antonio Conte (54 de ani), liber din martie trecut după despărțirea de Tottenham, a sondat terenul la FC Barcelona. Conform cotidianului Sport, antrenorul italian n-ar fi pe placul Consiliului Administrativ, și nici al directorului sportiv Deco, dar a fost inclus pe lista candidaților la conducerea catalanilor.

Xavi va pleca în vară cu un an înaintea scadenței contractului, prevăzută la 30 iunie 2025, iar Barcelona a început deja să facă un casting pentru a găsi noul antrenor. Ultimul nume adus în discuție este Antonio Conte. 

Tehnicianul, care a cucerit patru scudetti în Serie A cu Juventus și Inter, și-a luat în martie 2023 un an sabatic după ce Tottenham l-a demis, dar acum se pregătește să reintre în circuit. Vehiculat în presa italiană ca posibil înlocuitor al lui Stefano Pioli la AC Milan, fostul selecționer al squadrei azzurra s-a autopropus la Barca!

Sport: „Barcelona pare să prioritizeze pista germană"

Cotidianul catalan Sport scrie că Antonio Conte s-ar fi oferit să scoată echipa blaugrana din impas și să înceapă la vară un nou proiect. „Problema e că nu ar fi pe placul Consiliului Administrativ, și nici al directorului sportiv Deco, dar va fi luat în considerație pentru alegerea succesorului lui Xavi. Conte trebuie să se potrivească cu cerințele și filozofia actualei campioane a Spaniei. 

Barcelona pare să prioritizeze pista germană, iar marele vis este să încerce să-l angajeze pe Jurgen Klopp pe termen lung, lucru care va fi foarte complicat. Clubul are alternative, la fel și directorul sportiv, deși Barcelona rămâne foarte atractivă pentru antrenori de top, dispuși să facă pasul pentru a conduce un nou proiect câștigător.

Antrenorul Conte n-a câștigat niciun trofeu internațional!

Conte și-a început cariera de antrenor în 2005, ca asistent la Siena, și are în palmares opt echipe de club și naționala Italiei. Vitrina de trofee are opt bucăți, între care patru titluri în Serie A, cu Juventus și Inter, și unu în Premier League, cu Chelsea. Conte vine de obicei cu un staff destul de numeros și pretențiile sale financiare fiind destul de mari. 

Dacă Xavi are în prezent un salariu brut de opt milioane de euro, Conte a câștigat pe an la Chelsea 17,5 milioane de euro, mai mult decât dublul contractului avut de spaniol. Favorit să preia conducerea tehnică a grupării blaugrana e Xabi Alonso, tehnicianul liderului Bundesligii, Bayer Leverkusen, care s-ar lupta cu Jurgen Klopp, care va pleca în vară de la Liverpool.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.