Adrian Ropotan (37 de ani) și Marius Alexe (33) s-au despărțit de Dunărea Călărași, deși echipa era aproape de promovarea în Liga 2, clasându-se pe locul secund în Seria 3 din Liga 3 # Antrenorii au fost prezenți la GSP Live și au dezvăluit motivele care au dus la ruptura neașteptată, anume anunțul Consiliului Județean că, brusc, se anulează obiectivul echipei și nu se mai dorește urcarea în „B”, din rațiuni financiare # În prezent, Ropotan și Alexe se ocupă de copiii de la Academia Udinese
Sub comanda a doi foști dinamoviști, Ropotan și Alexe, Dunărea Călărași - club în insolvență - a reușit un parcurs excelent în prima parte a sezonului de Liga 3. Formația ocupă locul secund în Seria 3 din Liga 3, având 35 de puncte, unul sub liderul CS Afumați, și e calificată matematic în play-off.
De ce au plecat Adrian Ropotan și Marius Alexe de la Dunărea Călărași: „S-au speriat de costurile de la Liga 2”
Cum s-a ajuns la despărțire? Au povestit Ropotan și Alexe, aflați, vineri, în platoul Gazetei Sporturilor.
„Când ne-am înțeles cu Dunărea Călărași, am avut un obiectiv clar, stabilit de la început. Un obiectiv pe care noi l-am dorit. Voiam cu adevărat promovarea și aducerea Dunării acolo unde credem noi că îi este locul. La început, toate au fost bune, frumoase, așa cum e mereu într-o poveste. Apoi, pe parcurs, lucrurile s-au schimbat radical”, a declarat Ropotan.
Discuția noastră cu cei din conducere a fost clară, voiam promovarea, iar lucrurile au fost acceptate. Totul a mers așa cum trebuia, pentru că echipa era calificată matematic în play-off, cu șanse foarte mari de promovare. Am format o familie, plecând de la cei care aveau grijă de noi, de la magazioner, doamnele care ne pregăteau masa. Am format o familie și un grup de jucători cum rar mi-a fost dat să prind la o echipă. Toată lumea trăgea la aceeași căruță
- Adrian Ropotan
Marius Alexe: „Am fost forțați să plecăm”
Alexe descrie în detaliu cum le-a transmis conducerea Dunării, club finanțat de Consiliul Judeţean Călăraşi, că nu mai există bani pentru obiectivul de a promova în Liga 2:
„Noi am decis să plecăm, dar am fost forțați să o facem. Noi am pus 2-3 cerințe minime, pentru a avea continuitate. Trebuia să fim lăsați să încercăm să promovăm. Ne doream 1-2 jucători, pentru că plecaseră 7 în această iarnă. Restul condițiilor nu vreau să le spun, pentru că erau lucruri normale.
La ședința în care urma să discutăm aceste solicitări, eram 99% sigur că o să ni se accepte. Adi era 99% sigur că nu o să ni se accepte. Iar el a simțit mai bine. Primul lucru care ni s-a transmis a fost că nu mai putem promova, că nu există finanțe. Nu mă așteptam la o asemenea decizie. Nu vedeam de ce. E un semnal de alarmă pentru noi, legat de viitor, să fim mai atenți la ce ne înhămăm”.
Ropotan continuă cu explicațiile: „Bugetul se aprobă la începutul anului, nu se punea problema să nu se termine acest campionat, din ce știm noi. Probabil s-au speriat de costurile de la Liga 2, deși nu cred că se cheltuiau foarte mulți bani la Liga 2... Dânșii au spus că își doresc promovarea, apoi s-au schimbat lucrurile. De neînțeles! S-au speriat că există o evoluție atât de rapidă a lucrurilor”.
Adrian Ropotan și Marius Alexe, în studioul GSP LiveAdrian Ropotan: „Nu puteam să mințim jucătorii”
Fostul mijlocaș central al lui Dinamo motivează de ce el și Alexe nu puteau rămâne la Dunărea nici măcar până la finalul sezonului actual:
„Suntem băieți cu coloană vertebrală. Nu am încercat să păcălim jucătorii. Nu puteam să le cerem să se antreneze 100%, să se antreneze doar de dragul de a se antrena. Jucătorilor li s-a transmis că această echipă se va lupta la promovare, obiectiv care acum nu mai există.
Nu puteam să mergem în fața jucătorilor și să-i mințim că se vrea promovarea. Atunci, le-am spus adevărul. Noi nu puteam continua în incertitudinea asta, să sperăm că pe viitor va veni cineva care să susțină clubul din punct de vedere financiar. Având în vedere ce s-a întâmplat, e clar că nici prezența noastră nu a mai fost dorită acolo”.
Marius Alexe: „Lucrurile nu au sens”
Alexe e afectat și acum de dezamăgirea trăită la Dunărea Călărăși, formație despre care afirmă că a rămas doar cu „12-13 jucători”:
„Încă nu pot să înțeleg de ce s-a ajuns la o decizie atât de radicală, într-un moment în care financiar nu ne trebuia nimic. În iarnă s-au făcut restructurări, voiam doar doi jucători. Ei și acum la antrenament sunt 12-13 fotbaliști. Le-am explicat că, și dacă am rămâne, n-ai cum să faci ceva în 12 jucători, nici nu te poți antrena”.
„Ni s-a spus că ne vom baza pe jucători de la Liga 4, de la Liga 5. Dar lucrurile nu au sens, pentru că înainte ne-au zis că nu se poate doar cu jucători călărășeni, că era să retrogradeze în Liga 4”, mai spune Marius Alexe, fost fotbalist la Dinamo, Sassuolo sau Karabukspor.
Jucătorii s-au gândit că promovăm, în fiecare zi le spuneam să evoluăm, să ajungem în Liga 2. Am creat o mentalitate. Le-am scris pe frunte promovare, acum să ștergem? Nu putem să schimbăm de la o zi la alta mentalitatea de promovare. Ăsta e amatorism! Noi suntem acum la academie, dar cu jucătorii ce se întâmplă? Rămân la o echipă care nu-și dorește să promoveze
- Marius Alexe
Marius Alexe: „Atunci ne-am pus un semn de întrebare”
Remanierea de la Dunărea Călărași n-a început cu antrenorii, ci cu directorul sportiv Remus Mamoc, cel care i-a adus pe Alexe și pe Ropotan la echipă.
„Înaintea noastră, a plecat Remus, cel care ne-a adus pe noi. După două săptămâni, am plecat și noi. El ne-a spus să rămânem și să ducem mai departe munca pe care am făcut-o împreună. Dar atunci ne-am pus un semn de întrebare, legat de ce urmează. A venit un nou director sportiv (n.r. - Alexandru Dincă) și imediat după administratorul judiciar ne-a transmis că nu se mai dorește promovarea”, povestește Alexe.
Adrian Ropotan: „Pe cine să promovăm? Îi aduc cu forța la antrenamente?”
De asemenea, Adrian Ropotan mai aduce în discuție o anomalie de la Dunărea, legată de promovarea juniorilor locali, o solicitare a Consiliului Județean:
„Se tot vorbea despre promovarea de jucători din plan local, din Călărași. Am zis să aducem de la juniori, să vedem cine se poate plia și dacă poate să ducă cineva intensitatea și ritmul de la antrenamente, să vedem dacă face față vreunul în Liga 3.
Atunci ne-am lovit de răspunsuri care ne-au lăsat mască, ba că erau dimineața la școală, ba că nu voiau să încurce că urmau să dea BAC-ul. Am zis OK, promovăm, dar pe cine promovăm? Să-i aduc cu forța la antrenamente?”.
Marius Alexe: „Prioritar a fost să promovăm”
Alexe își amintește cum a început aventura de la Călărași: „Am deschis acum doi ani Academia Udinese și așa s-au legat lucrurile. Remus Mamoc este alături de noi la academie, el a mers primul director sportiv la Dunărea Călărași. A venit întrebarea dacă ne dorim să facem pasul spre Liga 3. Era un sacrificiu foarte mare, întrucât eram angrenați și la academie, și în proiecte extrafotbal. A fost totul spontan. Cu mult entuziasm și încredere, am mers la Dunărea. Am găsit o echipă bună, prioritar a fost să promovăm, asta cred că a rămas scris și în vestiar”.
Suntem bine, am luat o mică vacanță nedorită. Încercăm să reflectăm la ceea ce am făcut la Dunărea, să punem pe hârtie momentele plăcute și neplăcute. Acum ne concentrăm pe academie, pe afacerile personale. Vedem pe viitor dacă va apărea ceva interesant, un proiect la care ne putem angrena și să fie și real de această dată
- Adrian Ropotan
Adrian Ropotan, despre...
- ...partea financiară: „Nu ne-am gândit nicio secundă la bani, nu s-a pus problema așa. Așa cum am început ca jucători, am vrut să parcurgem etapele treptat și ca antrenori. Am luat-o de jos, nu ne-au interesat banii. Ne ajuta să promovăm cu Dunărea, era un prim contact cu o echipă de seniori, cu o ligă superioară. Cu siguranță, în viitor, urma să câștigăm și bani”
- ...condițiile de la Dunărea: „Nu am cerut ceva ce clubul nu a putut să ne ofere, ne-am adaptat la toate condițiile, de la vestiare, la sală de forță și terenuri de antrenament. Noi am mers acolo pentru a schimba în bine. Evident, dacă joci pe câmp, nu poți scoate în evidență ce faci la antrenamente, pentru că nu ai ce face. Jos pălăria pentru băieți, pentru ce au dat la antrenamente. Nu e o rușine, terenurile sunt proaste. Nici în Liga 1 nu au toate echipele terenuri practicabile”
- ...despărțirea de jucătorii de la Dunărea: „A fost o situație ciudată. Băieții erau disperați să promoveze. Nu ne interesa altceva, nu jucam nici pe prime. Administratorul judiciar le-a transmis situația clubului, jucătorii erau șocați. Dar au decis că vor doar salariile la zi, în rest nu au vrut nimic, voiau să-și facă treaba. Presupun că s-au atașat de noi. Cuvântul «familie» se pliază perfect pe ce am încercat să clădim. Despărțirea a fost dureroasă și nouă ne-a părut cel mai rău”
Marius Alexe, despre...
- ...infrastructura de la Călărași: „Nu aveam aproape nici minimum necesar pentru a ne pregăti. Spațiu există să se modernizeze, dar eram departe de normalitate. Câteodată chiar râdeam, încercam să facem posesie, dar terenul nu ne ajuta. Nu ne puteam plânge totuși de chestia asta, pentru că sunt echipe și în Liga 1 care n-au cele mai bune condiții”
- ...calificarea de tehnician (Ropotan are licența B, Alexe doar carnetul de antrenor): „Chiar azi am vorbit cu Burchel. Am înțeles că se va face o licență pentru foștii fotbaliști cu meciuri în primele ligi din Europa, o cumulare a licențelor B și A. Sperăm să fie un ajutor din parte Școlii de Antrenori, ca apoi să ne continuăm drumul spre licența PRO”
- ...sacrificiile de la Dunărea: „Vorbeam și de viitor. Dacă, Doamne ferește!, te mai lovești de o situație de genul, ți se taie tot elanul. Noi am făcut multe sacrificii pentru Dunărea Călărași. Făceam zilnic naveta, am schimbat total antrenamentele, am schimbat ritmul, intensitatea. A fost dificil pentru jucători la început, după și-au dat seama că există potențial de evoluție”
Au fost amândoi „principali”
Ropotan și Alexe vorbesc și despre cum decurge colaborarea între ei.
„Luăm deciziile împreună, ne completăm. Știm să ne susținem, avem același stil de joc. Ne place să jucăm fotbal, nu ne place să jucăm doar la victorie, să facem antijoc. Încercăm să formăm copii pentru a se bucura de fotbal.
Eu mi-aș dori să continuăm împreună. Suntem pe aceeași lungime de undă. Atunci când găsești o persoană cu aceeași mentalitate ca a ta, de ce să nu ai colaborarea asta pe termen lung?”, a precizat fostul mijlocaș de la Dinamo, Dinamo Moscova ori Petrolul.
„Jucătorii de la Călărași sunt cel mai în măsură să discute despre cum decurge colaborarea dintre noi. Noi suntem foarte apropiați de când am început Academia Udinese. Suntem foarte apropiați în gândire. Amândoi am fost antrenori principali. Ne spunem tot și așa s-a format cuplul ăsta de antrenori. Mereu am fost sinceri”, afirmă și Alexe.
Adrian Ropotan și Marius Alexe, împreună la Academia Udinese
Ropotan și Alexe se cunosc din 2005, de la Dinamo, iar acum se concentrează pe Academia Udinese.
„Este o academie deschisă de doi ani, în București, cu franciză de la clubul mamă, din Italia, de la Udinese. Vrem să producem jucători pentru fotbalul românesc. Prin academie ne dezvoltăm și noi, iar asta este o mândrie.
Ne mândrim cu ce facem cu acești copilași și vrem să dăm ceva fotbalului înapoi. Și noi am fost ajutați să fim fotbaliști profesioniști. Și acești copilași au nevoie de susținere. Și încep să vină din ce în ce mai mulți. Încep să se formeze și grupe de elită, dar partea individuală e cea mai importantă. Trebuie îndrumați foarte bine. Vine și pentru ei vârsta periculoasă, de 15-16 ani, unde își pot găsi bucuria și în alte lucruri. Noi încercăm să-i ferim de tentațiile și anturajele periculoase, care nu le fac bine. Nici lor, nici fotbalului”, povestește Alexe.
„Vrem să creștem copii, să-i educăm din punct de vedere fotbalistic. Vrem să le insuflăm din tot ce am reușit noi să învățăm. Sunt copii care n-au situații financiare foarte bune, dar nici noi nu am avut totul. A trebuit să muncim, să ne educăm, să știm să conviețuim într-un grup și să ne ajutăm.
Copiii trebuie să înțeleagă faptul că trebuie să-ți dorești cu adevărat. Nu să vii împins de mama și de tata, că poate tata are frustrări că nu a fost el fotbalist și vrea să-și vadă băiatul fotbalist”, spune și Ropotan.
Ca părinte, nu face greșeala, după un meci nereușit, să-i spui copilului: „Lasă, tată, că ai fost bun astăzi”. Nu! Lasă-l să fie apostrofat, certat de noi în momentul în care greșește. Este normal, firesc. Cine nu greșește, nu învață. Asta le spuneam și băieților la Dunărea. Dacă nu încerci, nu o să ajungi fotbalist. Dacă trăiești cu teama de a greși și a nu face lucrurile așa cum trebuie, nu poți progresa
- Adrian Ropotan
{{text}}