Liga 1

Dorinel Munteanu i-a ironizat pe cei de la FCU Craiova: „Dacă jucătorii lor sunt ținuți în puf...” + „Ne târâm, dar vrem în play-off”

Oțelul Galați a învins-o pe FCU Craiova, scor 1-0, în runda #25 din Superliga. Dorinel Munteanu i-a ironizat pe olteni la finalul meciului.

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  vineri, 09 februarie 2024

Oțelul Galați a învins-o pe FCU Craiova, scor 1-0, în runda #25 din Superliga. Dorinel Munteanu i-a ironizat pe olteni la finalul meciului.

Ștefan Bodișteanu a marcat singurul gol al meciului, în minutul 64, păstrând cele 3 puncte la Galați. După acest meci, Oțelul se clasează pe 9, cu 31 de puncte, în timp ce oltenii ocupă locul 11, cu 30 de puncte.

Dorinel Munteanu și-a felicitat jucătorii pentru victorie și speră că Oțelul va reuși să se claseze în primele 6 echipe la finalul sezonului regular.

Tehnicianul a trimis o ironie la adresa celor de la FCU Craiova, care au reclamat intrările dure ale jucătorilor gălățeni.

Dorinel Munteanu, după ce Oțelul a învins-o pe FCU Craiova: „Vrem să ajungem în play-off”

„Mă bucur foarte mult pentru jucători. Le-am spus înaintea jocului că este ultima șansă de a rămâne în cărți. Obiectivul propus este cel de a intra în play-off. Eu cred până în ultima etapă. În fotbal, duelurile unu contra unu sunt importante. Jucătorii noștri au câștigat aceste dueluri. Dacă jucătorii lor sunt tinuți în puf... ai mei nu sunt ținuți în puf

Eu am spus de la început, țin foarte mult la jucătorii mei. De la Bodișteanu vreau constanță în randament, nu doar într-un meci, iar la următorul să nu mai existe pe teren. Vreau să fie în vizorul echipelor naționale. 

Fiecare vorbește, fiecare comunică, fiecare își dă cu părerea. Nu mă interesează, eu îmi fac treaba, am câștigat meciul, iar asta este cel mai important. Dacă mă gânesc bine, puteam să fim și mai sus, ne-au lipsit experiența, acomodarea unor jucători. 

Așa, cu bugetul nostru, ne târâm cum ne târâm, dar vem să ajungem în play-off”, a spus Dorinel Munteanu, pentru Prima Sport.

VIDEO. Gigi Becali despre Tavi Popescu, lupta la titlu, Burmaz și Louis Munteanu

>

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.