Liga 1

Ce a fost asta?! Vătăjelu a comis un penalty greu de explicat împotriva fostei echipe

Bogdan Vătăjelu și Roger au comis câte un penalty în prima repriză a duelului CS Universitatea Craiova - U Cluj. Lyes Houri și Mihai Căpățînă au transformat, pentru un 2-0 liniștior la pauză.

Articol de Adrian Jitea  —  vineri, 09 februarie 2024

Bogdan Vătăjelu și Roger au comis câte un penalty în prima repriză a duelului CS Universitatea Craiova - U Cluj. Lyes Houri și Mihai Căpățînă au transformat, pentru un 2-0 liniștitor la pauză.

Bogdan Vătăjelu a greșit flagrant în fața fostei echipei. Fundașul lateral a comis un fault greu de explicat în minutul 8 al disputei de pe „Ion Oblemenco”.

Bogdan Vătăjelu a comis-o în Universitatea Craiova - U Cluj 

Aflat la 12 metri de propria poartă, apărătorul lui U Cluj a încercat să degajeze puternic mingea. A așteptat prea mult, i-a permis lui Markovic să vină din spate și să devieze. Vătăjelu l-a lovit evident pe atacantul gazdelor.

FOTO: Captură TV @Prima Sport 1

Bine plasat, „centralul” Radu Petrescu nu a ezitat și a dictat lovitură de la 11 metri. Houri a transformat fără emoții pentru 1-0.

Repriza s-a încheiat cu o fază asemănătoare. De această dată, Roger a fost vinovatul. Baiaram a fost mai rapid, a controlat mingea și a fost lovit evident în piciorul drept.

FOTO: Captură TV @Prima Sport 1

Brazilianul lui U Cluj a părut șocat de hotărârea cu care Radu Petrescu a fluierat. Și de această dată, penalty-ul a fost evident, dictat fără intervenție din camera VAR. Rareș Vidican și Alexandru Vodă sunt responsabilii cu arbitrajul video.

Mihai Căpățînă și-a asumat executarea loviturii de pedeapsă și a marcat. 

VIDEO. Ivalyo Petev, conferință de presă după primul succes din 2024: „Am meritat cele trei puncte!”

>

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.