Universitatea Craiova a pierdut alte două puncte esențiale, remizând pe teren propriu cu U Cluj, 2-2, după ce la pauză conducea cu 2-0. Scenariul e unul cu repetiție, la fel pățiseră juveții și în penultimul joc din 2023, în fața lui Poli Iași.
Alb-albaștrii au scăpat printre degete o victorie ce părea să fie una de rutină după primele 45 de minute. Doar că repriza a doua a fost una de coșmar pentru fotbaliștii lui Petev, care s-au văzut egalați de clujeni în decurs de doar câteva minute.
Oltenii n-au mai putut repara paguba și s-au ales doar cu un punct din partida cu „șepcile roșii”, abia al patrulea din 12 posibile în 2024.
Universitatea Craiova, campioană la irosit puncte după pauză
Exact pe același scenariu, Craiova ratase victoria și împotriva Politehnicii Iași, pe 16 decembrie. Universitatea a condus și atunci cu 2-0, dar s-a prăbușit inexplicabil la ieșirea de la cabine.
Relaxarea cu care Universitatea tratează reprizele secunde e la ordinea zilei în Bănie. La „dosar” mai intră și partida cu FCU Craiova, alta în care CSU a condus la pauză, însă s-a mulțumit cu un punct, precum și meciul-tur cu U Cluj, în care același Dan Nistor a egalat-o pe Craiova după minutul 90. Petev a fost pe bancă în două dintre aceste meciuri, cuplul Bon-Papură în celelalte două.
Patru meciuri, așadar, din care Universitatea s-a ales cu patru puncte în loc de 12! Juveții ar fi putut fi pe locul 2, cu 46 de puncte, mult mai aproape de FCSB, fără scăpările mai sus amintite!
Formația olteană se mulțumește, însă, doar cu poziția a patra, pe care ar putea s-o piardă până la finalul rundei, dacă Farul o bate pe Dinamo.
Mâhnit, Ivaylo Petev a amintit și el, la declarațiile de la final, de situația similară experimentată acum o lună, împotriva Iașiului:
Trebuie să reparăm rapid erorile. Am avut un meci similar acum o lună. Exact asta am vorbit la pauză. Din păcate, nu am cum să reacționez în fața greșelilor individuale. Cu toții suntem vinovați, în frunte cu mine. Noi lucrăm zilnic să devenim mai buni. Dar o echipă serioasă nu cedează așa ușor puncte.
- Ivaylo Petev, antrenor Universitatea Craiova
{{text}}