Tenis

Halep, „vânată” la Tribunal » Acuzarea a cerut majorarea suspendării!

+11 Foto
Simona Halep Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Grigore  —  Saturday, 10 February 2024

ITIA, Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis, ar fi cerut la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) majorarea pedepsei pentru Simona Halep (32 de ani). Jucătoarea de tenis din România a fost suspendată inițial 4 ani, decizie pe care a atacat-o la Tribunalul de la Lausanne.

Între 7 și 9 februarie au avut loc audierile la TAS în cazul de dopaj al Simonei Halep. 

ITIA a cerut majorarea pedepsei Simonei Halep. Încă o dată, ei țintesc suspendarea de 6 ani

În cele 3 zile, echipa Simonei a prezentat în fața judecătorilor argumente care să susțină ideea dopajului accidental, prin contaminarea unui supliment alimentar pe care l-a consumat în august 2022. 

De cealaltă parte, acuzatorii, avocații și experții ITIA, au explicat de ce ei consideră că a fost vorba despre intenție. În acest context, au cerut majorarea pedepsei Simonei, conform Pro TV.

Cel mai probabil, ei au cerut din nou suspendarea Simonei pentru 6 ani, așa cum au făcut-o și în prima instanță, la tribunalul Sport Resolutions. Atunci, judecătorii au decis să dicteze 4 ani de suspendare pentru dubla câștigătoare de Grand Slam.

La Sport Resolutions, ITIA a argumentat că „dacă acuzațiile de dopaj cu roxadustat și referitoare la pașaportul biologic vor fi dovedite, există circumstanțe agravante care ar trebui să provoace Tribunalul să mărească perioada de suspendare peste cea standard de 4 ani, până la 6 ani”.

Cel mai probabil, reprezentanții ITIA au mers pe aceeași idee la TAS.

+21 Foto
Simona Halep a ajuns la TAS // FOTO: Captură Antena 3

Simona Halep e optimistă după audierile la TAS

>

La finalul audierilor, Simona a adoptat un discurs optimist:

„Vreau să vă spun că încrederea mea referitoare la adevăr este intactă. Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată”.

Simona Halep: „Nu știe nimeni când va veni verdictul”

Simona Halep a fost suspendată pentru două încălcări ale regulamentului antidoping, utilizarea unei substanțe interzise, roxadustat, și suspiciunea că ar fi utilizat metode / substanțe interzise pe durata sezonului 2022, bănuială la care experții acuzării au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic.

Rămâne de văzut când va veni decizia TAS în cazul Simonei Halep. Vineri, la finalul audierilor, Halep a afirmat că „nu știe nimeni când va veni verdictul”.

Totuși, ea rămâne optimistă: „Îmi doresc și aștept cu nerăbradare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot”.

Mai multe știri despre Simona Halep:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.