GSP special   •   Stiri extrasport   •   RELAȚIE

Fostul patron din Superliga a divorțat în secret de soția cu 20 de ani mai tânără

Articol de Livia Lixandru   —  marţi, 13 februarie 2024

Milionarul Arpad Paszkany (52 de ani), controversatul patron în era căruia CFR Cluj a câștigat 13 trofee, a divorțat în secret de soția mai tânără cu 20 de ani, Anamaria Feher. 

Arpad Paszkany și Anamaria Feher s-au cunoscut la un concert într-un club de noapte şi s-au căsătorit în 2016. Căsnicia lor s-a încheiat în 2023. 

GALERIE FOTO. Arpad Paszkany a divorțat în secret de soția cu 20 de ani mai tânără


Divortul ar fi avut loc la sfârșitul anului trecut, potrivit ziardecluj.ro.

Femeia cu 20 de ani mai tânără decât milionarul român se va întoarce în România, conform sursei citate.

Cei doi locuiau de ani de zile la Budapesta, acest detaliu ieşind la iveală într-un proces în care este implicat Paszkany la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, scrie evz.ro

Karoly Szekernyes, care este cumnatului fostului patron de la CFR Cluj, a fost cel care a oferit aceste informaţii. Numele lui Arpad Paszkany a fost adus în discuţie într-un dosar în care este vizat Sebastian Vlădescu, fostul ministru al Finanţelor. 


„Vorbesc des cu Arpad Paszkany. El m-a întrebat și eu i-am spus ca voi fi la audiere la acest proces. Știe că sunt martor. Eu l-am întrebat dacă și el va vorbi aici dar el a spus ca nu a primit nicio invitație la acest proces. 

El are locuința în Malta și Budapesta. Știu că spunea și vorbeam că el nu mai vrea cetățenia română. Acum e la Budapesta. Pot să vă dau adresa dacă e nevoie”, a spus Karoly Szekerneyes în fața judecătorilor.

Paszkany a renunțat la CFR Cluj în februarie 2017

Paszkany a renunțat la CFR Cluj în februarie 2017, la 15 ani după preluase clubul. Cu el la conducere, CFR Cluj a cîştigat 13 trofee şi a participat de trei ori în UEFA Champions League.

În 2016, procurorii DIICOT au deschis un dosar penal în care Arpad Paszkany este suspect de evaziune fiscală și delapidare. 

Conform actelor publicate de Gazeta Sporturilor în ianuarie 2018, din conturile clubului s-au scurs 10 milioane de euro înspre firma Vianova Holdings din Cipru în schimbul unor contracte de consultanță. Procurorii au obținut mărturii suficient de puternice încât să demonstreze că respectivele contracte erau fictive 

La câteva luni după deschiderea dosarului, Paskazny vindea clubul pe o sumă de 100 de ori mai mică decât cea pe care o cerea la un moment dat pentru acțiunile de la CFR. Ulterior, dosarul DIICOT a rămas în sertarele procurorilor, iar, în februarie 2020, Iuliu Mureșan susține că fostul patron a fost presat să vândă clubul.

În 2022, procesul în care Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan au fost trimiși în judecată pentru acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și delapidare a avut primul termen.

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.