Liga 1

Rapid e noul Viitorul » Șucu a preluat modelul de la Hagi! Cum poate arăta formația lui Bergodi

FOTO: Raed Krishan

Articol de Liviu Manolache, Sergiu Alexandru  —  duminică, 11 februarie 2024

 Rareș Pop (18 ani) e aproape să devină noul jucător al Rapidului. Mijlocașul de bandă de la UTA va semna acum cu giuleștenii, dar va rămâne la Arad până la finalul sezonului.

Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a luat-o pe urmele lui Gică Hagi, despre care a spus de multe ori că îl admiră. Și a adus jucători tineri la formația sa.

Rapid va plăti o sumă importantă pentru Rareș Pop, 800.000 de euro. Iar mijlocașul se înscrie pe lista ultimelor transferuri făcute de giuleșteni, care i-au mai adus în ultima perioadă pe Andrei Borza (18 ani), Cătălin Vulturar (19 ani), Claudiu Petrila (23 de ani) sau Omar El Sawy (19 ani).

Rapid și-a asigurat viitorul

Giuleștenii au adus și doi străini cu vârste bune: Albion Rrahmani (23 de ani) și Borisav Burmaz (22 de ani). Iar trupa lui Cristiano Bergodi are acum un lot care arată promițător pentru sezoanele viitoare.

Începând cu portarul Marian Aioani (24 de ani) și cu fundașul Cristi Ignat (21 de ani), Rapid poate alinia în scurt timp o echipă cu jucători extrem de tineri pe fiecare post.

Cum ar putea arăta Rapid în viitor: 

Aioani (născut în 1999) / Ungureanu (2007) - Onea (1998), Ignat (2003), Iacob (1996) / Bădescu (2005), Borza (2005) - R. Pop (2005) / Funsho (1999), Vulturar (2004) / Oaidă (1998), El Sawy (2004) / Emmers (1999), Petrila (1998) / Krasniqi (1998) - Burmaz (2001) / Al. Stan (2005), Rrahmani (2000) / Micovschi (1999)

Când am plecat spre meci, mă gândeam că și o remiză ar fi fost bună. Dar prin minutul 70 recunosc că aș fi fost amărât să ne egaleze, pentru că noi am avut ocaziile mai clare. Mi-a plăcut foarte mult angajamentul echipei. 

Tot ce-mi doresc acum e să nu luăm piciorul de pe accelerație pentru că o victorie vineri, cu Hermannstadt, ar însemna și calificarea automată în play-off. Dacă domnul Becali consideră că lupta e încheiată și nu-i e frică de Rapid, foarte bine. Probabil are dreptate. Eu nu mă pricep atât de bine la fotbal. Dar cred că în acest play-off care urmează, oricine poate bate pe oricine. Va fi cel mai spectaculos din istorie și asta nu poate să fie decât bine pentru fotbalul românesc. 

- Dan Șucu, acționar majoritar Rapid, pentru GSP.ro

VIDEO Cristiano Bergodi: „Este o victorie mare, pentru că ne duce acolo sus!”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.