International   •   Stranieri   •   STRANIERI

Românii lui Șumudică fac show în Turcia » Drăguș și Sorescu, supergoluri pentru Gaziantep

Execuția perfectă a lui Denis Drăguș. Așa a egalat la Istanbulspor - Gaziantep, 1-1 la pauză Foto: Twitter Gaziantep

Articol de Mihai Popa   —  duminică, 11 februarie 2024

Denis Drăguș, 24 de ani, împrumutat de Gaziantep de la Standard Liege, a reușit o „dublă” în duelul cu Istanbulspor, scor 3-1, reușind să întoarcă scorul după ce gazdele deschiseseră scorul în minutul 7. Deian Sorescu, 26 de ani, a închis tabela.

Vârful român a egalat în minutul 15, după o acțiune frumoasă, dribling în colțul careului mare și șut în diagonală, la colțul lung, în plasa laterală. Fericit, atacantul a sprintat și l-a îmbrățișat pe Marius Șumudică la marginea terenului. Drăguș a recidivat în partea secundă, când a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 60.

A fost înlocuit în minutul 89 de Sorescu, care și-a pus și el amprenta asupra jocului. În minutul 90+5, acesta a pătruns în careu din partea stângă și, din apropierea colțului careului mic, l-a executat pe portarul advers cu un șut plasat la colțul lung.

Drăguș, „dublă” în Turcia pentru Șumudică!


Pentru Marius Șumudică și „legiunea" românilor de la Gaziantep victoria era obligatorie în această deplasare. Adversarii erau pe ultimul loc (20), cu doar 11 puncte în 24 de etape, aproape sigur retrogradați.

Gaziantep urcă după această victorie pe locul 15 și se află la un punct deasupra retrogradării.

Mai ales că roș-negrii nu mai câștigaseră niciun joc din 23 decembrie, de la 3-0 cu Karagumruk. De atunci, au trecut șapte runde fără victorie, cinci egaluri și două înfrângeri.

11 goluria marcat Denis Drăguș la Gaziantep, 10 în campionat (a jucat 20 de partide), 1 în Cupa Turciei (3 întâlniri)


Șumudică, 3 titulari români: Niță, Maxim, Drăguș

Astăzi, 11 februarie, Șumudică a început cu trei români titulari. Florin Niță în poartă, Alexandru Maxim mijlocaș ofensiv și Denis Drăguș vârf. Deian Sorescu a rămas pe banca de rezerve, nu a intrat în primul „11".

Gaziantep a început într-un sistem 5-4-1, dar întărirea defensivei nu a ajutat la start. Chiar în minutul 6, mijlocașul kosovar Florian Loshaj a deschis scorul. 1-0 pentru „lanterna" Super Lig.

2 milioane de eurovalorează Denis Drăguș, potrivit Transfermarkt. Aceasta este cea mai bună cotă a carierei sale

Contraatac lansat de Maxim și finalizat de Drăguș

Drăguș a găsit însă o soluție spectaculoasă pentru a egala. Doar nouă minute mai târziu, oaspeții au înscris. La capătul unui contraatac lansat de Maxim și continuat de ultimul jucător transferat, Jamiro Monteiro, mijlocaș născut în Olanda, dar care evoluează pentru naționala Insulelor Capului Verde (achiziționat de la San Jose Earthquakes), Drăguș era în colțul careului mare, lateral stânga.

Vârful a driblat spre interior și a șutat frumos, de la 16 metri, în colțul lung, în plasa laterală. Portarul a plonjat, însă nu a avut nicio șansă.

Fericit, Drăguș a sprintat și l-a îmbrățișat pe Șumudică la marginea terenului. Era 1-1, scor rămas neschimbat până la pauză.

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.