Nationala

Se vând bilete pentru meciurile României » Cât costă accesul pe stadion la duelurile cu Irlanda de Nord și Columbia

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  duminică, 11 februarie 2024

Suporterii echipei naționale își pot cumpăra bilete pentru meciul amical de pe 22 martie, de la ora 21:45, contra reprezentativei Irlandei de Nord. Partida se va juca pe Arena Națională.

Acesta va fi primul joc de pregătire al „tricolorilor” după ce au obținut calificarea la Campionatul European de anul acesta, din Germania, la care vor merge după 8 ani de pauză.

Reducere de 30% până pe 14 februarie

Prețul biletelor este de 35 lei la cele două peluze și de 60 lei la tribune. Până pe 14 februarie, acestea sunt reduse cu 30 la sută prin introducerea codului „VALENTINES30”, în aplicația Fan Arena by FRF.

Și la acest meci copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în Family Zone, sectoarele dedicate familiilor atât la tribuna 1, cât și la tribuna 2, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii.

FRF a precizat că „biletele vor fi livrate în format digital la adresa de e-mail cu care sunteți înregistrați”.

Se vând bilete și pentru meciul contra Columbiei

Peste 4 zile, jucătorii echipei naționale vor pleca la Madrid. Acolo unde pe 26 martie vor disputa un meci de pregătire în fața Columbiei, pe stadionul Cívitas Metropolitano. Partida va începe la ora locală 20:00 (21:00 ora României).

Organizatorii jocului au pus în vânzare biletele pentru acest meci, acestea putând fi achiziționate online, pe site-ul proticketing.com.

Conform informațiilor oferite de FRF, suporterilor români le-a fost alocată peluza Sud a stadionului. Prețul biletelor la partida Columbia - România este între 35 EUR, respectiv 39 EUR, la peluză și 65 EUR la tribună.

În iunie, ultimele două meciuri

Reprezentativa României va disputa, la începutul lunii iunie, două partide de verificare, ultimele înaintea turneului final din Germania.

România va întâlni, pe 4 iunie, Bulgaria, iar pe 8 iunie va juca împotriva reprezentativei din Liechtenstein, ambele meciuri urmând să se dispute pe stadionul Steaua din București.

Rodion Cămătaru despre încrederea în Edi Iordănescu și în națională: "Rezultatul rămâne în istorie"

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.