Etapa disputată în primele două ligi din Germania a adus mai multe probleme pentru organizatori. Meciurile au început cu întârzieri semnificative, fiind întrerupte minute bune și la un pas să fie suspendate de către arbitri. Totul în urma protestelor miilor de suporteri.
Aceste manifestări neobișnuite în Germania vin ca o acțiune împotriva deciziei Ligii Germane de Fotbal ce ar putea afecta grav în viitor cluburile. E vorba de ridicarea unei bariere istorice în calea investitorilor străini, care nu puteau deține controlul majoritar, așa-numita lege 50%+1.
Meciuri oprite și scandal pe majoritatea stadioanelor din Germania
Astfel, s-a dat „undă verde" pentru societățile din afara Germaniei să vină cu mulți bani, să cumpere acțiuni și să devină proprietarii grupărilor nemțești de fotbal. Lucru care i-a făcut pe fanii echipelor din primele două ligii să apeleze la măsuri de protest fără precedent.
Inclusiv astăzi au continuat protestele în Germania, iar meciul dintre Stuttgart și Mainz (3-1) a fost oprit de către arbitru în urma incidentelor produse de fani. Aceștia au aruncat mai multe mingi de tenis pe teren în timpul jocului, partida fiind oprită de „central”. Nici de această dată n-au lipsit mesajele de protest împotriva Ligii Germane de Fotbal.
Start întârziat 8 minute la umilința lui Bayern Munchen
Aseară, la meciul dintre Bayer Leverkusen și Bayern Munchen (3-0), startul partidei a fost întârziat opt minute!
Deoarece fanii ambelor echipe s-au unit în protest și-au aruncat mai multe obiecte pe teren. Mingi de baschet în miniatură sau de tenis, biluțe mici de cauciuc greu de adunat din iarbă, dar și dulciuri.
Au trecut minute bune până când personalul de curățenie a intervenit și-a curățat gazonul pentru ca meciul să se dispute în condiții OK.
Au tăiat lanțurile cu flexul!
Probleme majore au fost și la Hamburg- Hanovra (3-4), în liga secundă germană.
În meciul jucat vineri, fanii au prins de porțile de joc mai multe dispozitive antifurt pentru biciclete! Ce-au trebuit să fie tăiate cu flexurile de către administratorii arenei.
Mai mult decât atât, fanii au afișat bannere împotriva conducerii, în special a directorului general de la Hannover, Martin Kind, căruia i-au pus o țintă pe față.Suporterii cred că acesta a votat, probabil, în favoarea acestei măsuri cu privire la venirea investitorii străini, contrar instrucțiunilor clubului său.
Degeaba jucătorii de la Hanovra au mers în tribună pentru a vorbi cu fanii, aceștia și-au continuat protestul, iar arbitrul partidei a trimis ambele echipe la vestiare.
Jocul s-a reluat în cele din urmă și s-a terminat 4-3 pentru Hanovra, la mai bine de 2 ore și 40 de minute după ce a început.
Momentul în care fanii pun lanțurile pe porțile de jocAu aruncat cu mingi de tenis pe teren
Scandal a fost și la meciul Union Berlin cu Wolfsburg (1-0), unde fanii au aruncat din tribune cu zeci de mingi de tenis, iar meciul a fost oprit pentru 11 minute.
Ultrașii n-au oprit protestele, iar arbitrul a trimis echipele la cabine. Întrerupere care a durat jumătate de oră, perioadă în care suporterii au scandat de mai multe ori „Nu distrugeți sportul!”.
Imagine de la meciul Union Berlin cu Wolfsburg FOTO ImagoO întrerupere de 13 minute a avut loc și la Mönchengladbach, în timpul meciului dintre Borussia și Darmstadt (0-0). Acolo, fanii au afișat mai multe mesaje de protest împotriva conducerii Ligii Germane de Fotbal.
Nervi au avut și jucătorii: o cameră a fost distrusă
În ultima etapă din Bundesliga, Bayer Leverkusen s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-0 în fața lui Bayern Munchen, în duelul primelor clasate din Bundesliga din etapa a 21-a.
Tabela a fost închisă la scor de neprezentare de Frimpong. În al 5-lea minut de prelungiri, Neuer a plecat în careul advers, iar Frimpong, fundaș dreapta, a profitat și a punctat pentru a treia oară în meci.
A fost momentul în care nervii atacantului Leroy Sane (28 de ani) au cedat și-a dat un pumn unei camere de luat vederi ce se afla în plasa porții lui Neuer, aceasta fiind pusă la pământ în urma loviturii.
{{text}}