Opinii   •   EDITORIAL

Știți Bancu ăla cu Nations League?

Editorial Narcis Drejan

Articol de Narcis Drejan   —  luni, 12 februarie 2024

Există fotbaliști educați, dar mai mulți cu mari carențe, și nu doar la noi, însă există și fotbaliști neduși la școală, însă cu un simț al umorului foarte bun. 

România, în Liga a III-a din Nations League fiind, a avut o tragere ușoară, cu naționale pe care le bați și cu U21 sau U20, mă refer aici la Cipru, Lituania sau Gibraltar, chiar și Kosovo.

Problema este că după ce și-a dat cu părerea o țară întreagă, după un meci anost și groaznic făcut de Universitatea Craiova, cu U Cluj, a apărut declarația celui mai mare banc al fotbalului decrescendo de la noi. 

Nu-l cheamă nici Sucă, nici nea Mărin, dar e Bancu. Dacă l-ar fi chemat Bulă Bancu, vă garantez că azi aveam și o imagine pentru vedeta indestructibilului umor autohton.


„Eu îmi asum, dar nu comentez!”

Rar ți-e dat să vezi declarații aiuritoare la TV, după meciurile din Superligă, adică treci repede peste “bună seara, în primul rând”, tot la tragere de timp, și apoi asculți frazele plate precum izvoarele din Vatra Dornei. 

Cred că ultima dată când am râs a fost la un meci se întâmpla pe la Severin, când se întâlneau, ca adversari, celebrii Vasile Nelu Bucă și Cătălin Bucă, iar la final, reporterul a întrebat: “Ați fost două Buci, azi, pe teren...”. 

Imaginați-vă că din clipa aia ne-au căzut reportofoanele, pixurile, agendele, chiar și Bucă râdea de nu mai putea. 


La fel a fost și Nicușor Bancu, acest banc iconoclast al fotbalului român, acest paradox de alergare cu spatele spre înalta performanță, care, cum-necum, prinde naționala și e titular la Știința. La o scurtă analiză pe text, Bancu era nervos și întrebat de reporter ce se întâmplă dacă Universitatea nu prinde play-off-ul, auziți aici: “

Nu există așa ceva! Și dacă nu prindem, îmi asum eu!”. Aoleu, vai, vă dați seama, i-a căzut barda lui Mihai Viteazul din Piața Prefecturii, de a făcut gaură și s-a crăpat pământul până în Fața Luncii! 

Ajungem la momentele nedreptății fotbalului, când fotbaliști uriași n-au pupat tricoul primei reprezentative, iar Bancu se apropie de meciul 35. “Săracul” Nelu Oblemenco, a dat aproape 200 de goluri în campionatul nostru și n-a văzut niciodată echipa națională...

Și la final, când vine întrebarea despre Nations League, replica e demnă de bancul cu Bancu: “Nu comentez!”. Aoleu, vă dați seama, nu putea să spună două vorbe despre o grupă atât de ușoară, că cică avem Euro. 

Nicușor Bancu (foto: Imago)

Sau poate că sunt interesate de el mari echipe, precum Lions Gibraltar, Manchester 62 (n.r. – tot din Gibraltar), Dziugas Telsiai, Marijampole City sau Nevezis Kedainiai. Regia, vă rog frumos, data viitoare nu-l mai dăm pe Bancu, l-am băgat prea mult în seamă!

Umorul lui Dan Nistor

Tot de la acest meci, în antiteză cu personajul negativ al declarațiilor se află Dan Nistor. Pe băiatul de la Câmpulung Muscel n-ai cum să te superi, mai o luminiță la casino, mai o declarație la mișto, însă omul e sincer. 

După “m-am bătut cu Chipciu în vestiar”, când a fost întrebat de formă, foarte serios, Nistor a replicat: “Dacă revin la forma aia bună, l-aș forța pe selecționer și ar fi o problemă, cre’ că...”. 

Bun de tot, ironic, dar n-ai cum să nu glumești, în condițiile în care tot timpul l-a înțepat pe Edy Iordănescu, că el face parte din categoria dinozaurilor și de aceea nu este chemat, tot timpul cu umor de bun simț. Putem să-l întrebăm data viitoare de Bancu ăla cu Naționala? Regia, vă rog frumos, fără Bancuri! 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.