Radu Drăgușin (22 de ani) și-a făcut deja un prieten bun la Tottenham, pe starul Heung-min Son (31 de ani).
Radu Drăgușin a fost transferat de Tottenham în luna ianuarie. În acel interval, Heung-Min Son era plecat la Cupa Asiei împreună cu naționala Coreei de Sud.
Cei doi s-au întâlnit în cantonament, înaintea meciului câștigat de Tottenham contra lui Brighton, scor 2-1. Relația este deja una specială.
Heung-min Son, cel mai bun prieten al lui Radu Drăgușin la Tottenham
Suporterii lui Spurs au surprins imagini interesante la încălzirea pentru duelul cu „pescărușii”.
La un joc de „măgărușul”, Drăgușin l-a trimis pe Son în mijloc. Toți coechipierii s-au amuzat.
Cei doi au avut locuri alăturate pe bancă, iar golgeterul londonezilor a vorbit constant cu Radu, explicându-i diferite acțiuni.
Internaționalul „tricolor” a fost remarcat de suporteri și pentru modul în care a sărbătorit golul decisiv marcat de Brennan Johnson în prelungirile meciului cu Brighton.
Drăgușin a sprintat de pe bancă și a ajuns primul la fanionul de la colțul terenului, locul unde era celebrată reușita.
Radu Drăgușin, rezervă neutilizată în Tottenham - Brighton
Radu Drăgușin, cel mai scump transfer reușit de Tottenham în iarnă, își așteaptă rândul. Fundașul român a fost rezervă și în disputa cu Brighton. Pentru internaționalul „tricolor” a fost o premieră nedorită. Din momentul mutării în Premier League, Drăgușin bifase minute în fiecare partidă de campionat:
- introdus în minutul 85 al remizei 2-2 cu Manchester United
- introdus în minutul 88 al victoriei 3-2 cu Brentford
- introdus în minutul 89 al remizei 2-2 cu Everton
Radu Drăgușin va avea o nouă șansă să joace sâmbătă, 17 februarie, de la ora 17:00, când Tottenham primește vizita lui Wolverhampton.
{{text}}