International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Liverpool, Manchester City și Arsenal, față în față la Premier GSP: „Dacă City reușește asta, campionatul e gata!”

Liverpool, Manchester City și Arsenal, față în față la Premier GSP // sursă foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 15 februarie 2024

În direct la Premier GSP, pe baza programului din următoarele 5 etape, comentatorul sportiv Ion Alexandru a fost provocat să spună care dintre Liverpool, Manchester City și Arsenal va ieși prima din lupta pentru titlu. 

  • Întoarcem campionatul Angliei pe toate fețele la Premier GSP, un show nou marca GSP.ro. Duminică, 18 februarie, ora 13:00.

Înaintea rundei 25 din Premier League, numai 2 puncte o despart pe Liverpool, liderul campionatului, de Manchester City și Arsenal, cu mențiunea că „cetățenii” au disputat un meci mai puțin, urmând să o înfrunte acasă pe Brentford, într-o partidă restantă din etapa 18.

Toate cele 3 formații rămân implicate cu șanse reale în lupta la titlu, dueluri precum Liverpool - Manchester City și Manchester City - Arsenal anunțându-se decisive în stabilirea configurației finale.


În direct la Premier GSP, comentatorul sportiv Ion Alexandru a analizat lupta la titlu pe baza programului celor 3 echipe în următoarele lor 5 meciuri. Cinci victorii pentru Manchester City ar fi sinonime cu câștigarea titlului, consideră acesta.

VIDEO. Liverpool, Manchester City sau Arsenal, cine iese prima din lupta la titlu?

„Cred că programul cel mai greu îl are City în următoarele 5 meciuri. Problema foarte mare a lui City este posibil să fie la meciul cu Bournemouth, până la cele cu United și Liverpool.


Liverpool pare să aibă cel mai simplu program dintre cele 3. De ce spun asta? Sheffield (n.r. - pe care Arsenal o va înfrunta în deplasare) este în creștere. Atenție la Sheffield, a reușit să câștige pe terenul lui Luton, acolo unde cam toți granzii au avut probleme.

Eu cred că cel mai greu program îl are City, dar dacă trece de aceste 5 meciuri cu 5 victorii, 15 puncte, e cam gata campionatul, pentru că e și Liverpool în această ecuație. Impactul unei victorii ar fi prea mare.

Acela este meciul meciurilor, sper din tot sufletul să ne bucurăm împreună de un spectacol, să nu mai fie acel 0-0 de la Liverpool - Manchester United, cel mai urât meci din tot sezonul în opinia mea. Meciul acesta este determinant pentru dinamica acestui final de sezon. Dacă City reușește 15 puncte din cele 5 meciuri, atunci titlul nu are cum să-i scape”.

Programul lui Liverpool, Manchester City și Arsenal în următoarele 5 meciuri

LiverpoolMan. CityArsenal
Brentford (d)Chelsea (a)Burnley (d)
Luton (a)Brentford (a)Newcastle (a)
Nottingham (d)Bournemouth (d)Sheffield (d)
Man. City (a)Man. United (a)Brentford (a)
Everton (d)Liverpool (d)Chelsea (a)

Tot din Premier League: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.