International   •   Stranieri   •   germania

O glorie a fotbalului românesc deschide un subiect sensibil: „Poate că Bayern era o soluție mai bună pentru Radu Drăgușin”

Radu Drăgușin, foto: Imago Images

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 13 februarie 2024

Rodion Cămătaru, 65 de ani, fosta legendă a Craiovei Maximă și a lui Dinamo, a mărturisit că fundașul de 21 de ani ar fi făcut mai bine dacă îi alegea pe bavarezi în detrimentul celor de la Tottenham. Cami nu vede cu ochi buni nici faptul că Horațiu Moldovan este doar rezervă la Atletico Madrid.

85, 88, 89. Sunt minutele în care a intrat pe gazon Radu Drăgușin la Tottenham în Premier League în cele trei meciuri în care și-a făcut apariția pe teren, cu Man United, Brentford și Everton. În total, opt minute, la care se adaugă minutele adiționale din fiecare duel. Cu Brighton, a fost rezervă neutilizată.

Cel mai scump transfer all time din istoria fotbalului românesc nu și-a făcut loc, încă, la Spurs. Un motiv de îngrijorare și în perspectiva echipei naționale, pentru Euro, un motiv ca să se analizeze utilitatea mutării din Il Calcio în Albion, londonezii plătind 25 de milioane de euro pentru a-l lua de la Genoa.

Unul dintre marii atacanți din istoria României, Rodion Cămătaru, 65 de ani, a câștigat trofee cu Craiova Maxima și cu Dinamo, apoi a evoluat în Belgia, la Charleroi, și în Olanda, la Heerenven. Fanii ultimei echipe îl apreciază și acum, mai merge să dea lovitura de începere la câte un meci, are un podcast acolo, Radio Cămătaru!


Cami ar fi putut bifa echipe mult mai importante, a fost pe lista lui Kaiserslauten, fosta campioană din Bundesliga, plus Franța, plus Suedia, doar că regimul comunist nu permitea transferurile în străinătate decât în condiții speciale, până în 1989.

Rodion Cămătaru despre Radu Drăgușin: „Va fi greu să fie titular la Tottenham!"

Olteanul este de părere că lui Radu i s-ar fi potrivit mai degrabă Bayern Munchen. Unul dintre granzii fotbalului mondial de decenii. Formație ce-a bifat 11 campionate la rând în Bundesliga, echipă aflată pe locul secund, angrenată și în lupta pentru supremație în Champions League.

"Eu ce-aș fi făcut? M-aș fi gândit să joc. Poate Bayern Munchen era o soluție mai bună pentru Drăgușin. Văd că s-a accidentat și un stoper acolo (la nemți), ar fi avut mult mai multe șanse să joace. La Tottenham va fi greu să fie titular! Poate doar în cazul accidentărilor sau suspendărilor vreunui fotbalist", a declarat Rodion Cămătaru într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.


21de goluri în 73 de selecții a bifat Cămătaru la echipa națională

Rodion Cămătaru despre faptul că Horațiu Moldovan este doar pe bancă la Atletico Madrid: "Îți pierzi din rutină"

Fotbalul românesc s-a lăudat în mercato invernal cu două transferuri de supertop: Drăgușin la Tottenham și Horațiu Moldovan la Atletico Madrid. Ex-rapidistul nici măcar n-a apucat să debuteze la spanioli, are șase partide ca rezervă neutilizată. Probleme în perspectiva Euro 2024?

"Depinde cum vor ajunge la momentul jocului, ca ritm, ca evoluție, atât Drăgușin, cât și Moldovan, dar și alți jucători.

Sunt probleme. Bănuiesc că antrenorul va ști să managerieze situațiile. N-are nicio legătură antrenamentul cu meciurile! Asta dacă ne referim la faptul că se spune că Horațiu Moldovan oricum are parte de pregătiri de top la Atletico.

Cel mai bun antrenament este jocul, e o veche vorbă din fotbal. Dacă nu joci, îți pieri din rutină. E diferență imensă. De mult nu s-au mai făcut astfel de transferuri, dar trebuie să joace acolo. Și banii sunt importanți, dar, dacă ne gândim la grup, la națională, important e să joace acolo, ca să fie titulari la lot", a comentat Cămătaru.

Dintre cele 4 formații ce vor juca barajul pentru a juca împotriva României în primul meci din grupă la Euro, Ucraina are echipa cea mai bună. Cu jucători din campionate bune. Dar pot exista surprize la aceste baraje. Sunt finale de calificare. Pe undeva, cel mai bine ar fi să jucăm din nou cu Israel, și pentru ceea ce a fost de curând, plus confruntările din istorie

Rodion Cămătaru

3 idei de la Rodion Cămătaru despre echipa națională:

- "A fost un început mai greu, dar am terminat grupa foarte bine și ca joc, nu doar ca număr de puncte. Nu mă așteptam să jucăm atât de bine și s câștigăm cu Elveția. N-a fost noroc! A fost fotbal bun, s-a stat bine în teren, n-a fost un rezultat norocos. Am câștigat după un joc elaborat"

- "Nu putem afirma că a fost grupă prea ușoară, cu Elveția, cu Israel, cu Kosovo, de unde se fac transferurile în fotbalul românesc. Echipa națională e pe un drum bun. Contează ce rămâne și rămâne un lucru bun"

- "Edward Iordănescu a demonstrat, merită să se continue cu el și după Euro. Echipa națională joacă altceva. Să te califici fără eșec înseamnă mult. N-aș spune joc urât, dar, da, primează rezultatul. Rezultatul rămâne în istorie. De multe ori, Craiova Maxima a pierdut jucând frumos. Rezultatele rămân"

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.