Ash Turner, soția portarului Matt Turner (Nottingham Forrest), a povestit ce înseamnă să fii iubita unui fotbalist.
Într-un documentar realizat recent, Ashley a povestit cum un coleg al portarului, chiar campionul mondial Gonzalo Montial, i-a spart nasul în timp ce se încălzea înainte de meci.
FOTO. Iubita unui fotbalist din Premier League dezvăluie ce a pățit la un meci
Ash și Matt s-au căsătorit în 2022, după mai mulți ani de relație și au împreună doi copii. Recent, Ash, care a fost majoretă în NFL și care ulterior a studiat la Harvard, iar acum are un ONG, a povestit prin ce a trecut înaintea unui meci.
„Nu totul e frumos și strălucitor. Chiar am avut nasul rupt pentru că am fost lovită cu mingae chiar înaintea unui meci. S-a întâmplat la încălzire. Cel care a șutat mingea a fost Montiel”, a spus Ash, potrivit The Sun.
Apoi a continuat: „Noi veneam din MLS, care nu e o ligă atât de mare precum Premier League. Aici, presiunea pe jucători și familie este una pentru care nu te poți pregăti.
Am venit la Arsenal când eram însărcinată în 8 luni. Am venit în țară fără să avem o casă a noastră în care să locuim. E ceva foarte diferit, dar nu aș face lucrurile diferit. Pentru că eu și Matt am devenit mai apropiați”, a mai declarat Ash.
- Americanul Matt Turner evoluează în prezent la Nottingham Forrest. A ajuns în Anglia în iulie 2022, de la New England Revolution (MLS). Nu s-a impus la tunari, pentru care a strâns doar 7 meciuri, iar după un an a semnat cu Nottingham.
{{text}}