Fotbal   •   Liga 1   •   OFERTĂ

Ofertă de ultimă oră din Argentina pentru un alt jucător din Superligă! Patru zile decisive pentru a se semna actele de transfer

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  miercuri, 14 februarie 2024

Gabriel Compagnucci (31 de ani) este la un pas să o părăsească pe FCU Craiova chiar în această iarnă. Din informațiile Gazetei Sporturilor, fundașul dreapta a primit o ofertă tentantă din Argentina, țară unde perioada de transferuri se închide oficial peste patru zile.

Gabriel Compagnucci a ajuns în Bănie după o perioadă de un an și jumătate petrecută la Belgrano, formație care ocupă locul 9 în sezonul 2023 din prima ligă argentiniană.

Ultimele zile pentru un transfer în Argentina

Dar după numai câteva luni acesta poate pleca acasă! Din informațiile GSP.RO, Compagnucci are pe masă o ofertă tentantă din prima ligă din Argentina, fiind decis să facă un nou pas în carieră.


Asta în condițiile în care Adrian Mititelu va ajunge la un acord cu gruparea argentiniană și dacă totul se va finaliza în cel mult patru zile, timp în care perioada de transferuri din Argentina e încă deschisă.

Chiar dacă în Argentina campionatul va începe pe 12 mai, până atunci echipele sunt angrenate în tot felul de competiții interne, precum Cupa Ligii și Cupa Argentinei. Meciuri în Cupa Ligii fiind programate inclusiv astăzi.

350 de mii de euroeste cota de piață a lui Gabriel Compagnucci, conform siteului de specialitate transfermarkt.com

Compagnucci a semnat pe final de iunie un contract valabil un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.


Prima aventură în afara Argentinei

Aventura la FCU Craiova este prima pentru Compagnucci în afara Argentinei. El a schimbat mai multe cluburi în cei 12 ani la seniori, cel mai renumit fiind Tigre, pentru care a evoluat între noiembrie 2020 și iulie 2021.

În actualul sezon de Superligă, fundașul argentinian a bifat 21 de meciuri și a avut două pase de gol, iar de la reluarea campionatului a jucat doar cu Farul, 87 de minute. În rest, n-a fost în lot cu Rapid, Dinamo și Oțelul.

Am ales proiectul Craiova, pentru mine este o experiență foarte bună să joc în Europa. Este o provocare pe care mi-am propus-o de când am devenit jucător profesionist. Voi încerca să profit la maximum de fiecare moment. Vreau să mă bucur de fotbal și să îmi ajut coechipierii



Gabriel Compagnucci, fundaș FCU Craiova, în momentul prezentării

Florinel Coman a refuzat Argentina

Gigi Becali a dezvăluit că un club din Argentina i-a oferit 5 milioane de euro pentru Florinel Coman (25 de ani), dar jucătorul a ales să rămână la FCSB.

Eu am avut pe Florinel Coman o ofertă de 5 milioane de euro. Era clauza lui. El mi-a zis: «Băi nea Gigi, ce zici dumneata, eu aia fac!». L-am pus să îmi spună echipa. Era o echipă din Argentina.

I-am zis: «Florinele, ai familie, apartament, ești în creștere de formă. Poți pleca la o mare echipă din Europa. De ce să pleci și să îți blestemi zilele în Argentina?». Mi-a zis că oricum luase decizia”, a dezvăluit Gigi Becali la „Sport Report”, de la Orange Sport.

Florinel Coman a contribuit la 18 goluri, 10 reușite și 8 pase decisive, pentru FCSB în actuala stagiune. Clauza de reziliere de doar 5 milioane de euro l-a transformat într-un fotbalist și mai atractiv.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.