Sporturi   •   Snooker   •   DECLARAȚIE

Ronnie O'Sullivan, declarații halucinante despre adversari: „Nu au creier! Mimează că gândesc, dar au capul gol!”

Ronnie O'Sullivan / Foto: Imago

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 14 februarie 2024

Liderul mondial din snooker, Ronnie O'Sullivan (48 de ani), a surprins din nou cu ultimele declarații, precizând că mai mulți adversari din circuit „nu au creier de snooker”.

„Racheta” a avut un derapaj similar în urmă cu o lună, după ce a câștigat Mastersul de la Londra, învingându-l în finală pe Ali Carter (44 de ani, locul 10 mondial), cu scorul de 10-7. Atunci, O'Sullivan a spus despre Carter că are o viață mizerabilă, după care a urmat o serie de injurii.

Ronnie O'Sullivan, declarații șocante despre foștii campioni mondiali: „Nu au creier! Mimează că gândesc, dar au capul gol!”

Prezent la Openul Galez din calitatea de analist, Ronnie a criticat stilul de joc al lui John Astley (35 de ani, locul 78 mondial), care a fost învins de triplul campion mondial, Mark Williams (48 de ani, locul 8 mondial), cu scorul de 4-2.


John Astley / Foto: Imago

Unii oameni pur și simplu au creier de snooker, iar alții nu aleg lovitura corectă și nu vor juca niciodată cu lovitura corectă, deoarece creierul lor nu gândește ca cel al unui jucător de snooker.

Sunt anumiți jucători de top, nu voi da nume, care nu au creier de snooker în opinia mea, dar care au o tehnică atât de bună, încât compensează. Astley nu are nici una, nici alta. Nu are o tehnică bună și nu are creier de snooker. Doar va aduna 30, 40 de puncte, va rata bile și nu va face niciodată nimic. 

Este păcat, dar trebuie să ai una din astea două. Trebuie să ai o tehnică bună sau un creier de snooker, iar dacă nu ai niciuna, poate e timpul să-ți găsești altceva de lucru”, a declarat „Racheta”, potrivit DailyMail.


Ronnie O'Sullivan a ținut să lămurească situația în ziua următoare: „Când spun «creier de snooker» mă refer la cum gândeşte un jucător situaţia de la masă, la cum îşi construieşte breakul, la cum vede în avans unele lovituri. Unii mimează că se gândesc, dar e blank în capul lor, nu procesează.

Şi mă refer la jucători de top, la campioni mondiali. Aceştia reuşesc să compenseze prin tehnică, prin faptul că reuşesc foarte uşor să trimită bile în buzunar. Dar când îţi pierzi forma, eşti în mare încurcătură şi de multe ori cazi în clasament dramatic.

Uitaţi-vă la John Higgins, de exemplu. Acesta a avut şi sezoane slabe, ca orice alt jucător, dar niciodată nu a coborât în clasament prea mult. Are mereu un plan «B», gândeşte excepţional la masa de snooker şi reuşeşte mereu să revină în prim plan", a declarat Ronnie, potrivit eurosport.

John Higgins (stânga) și Mark Williams (dreapta) / Foto: Imago

Ronnie O'Sullivan: „Sper că John Astley nu a luat personal ce am spus”

„Sper că John Astley, care e un băiat grozav altfel, nu s-a supărat, sper că nu a luat personal ce am spus. Dar l-am urmărit atent cum îşi construieşte breakurile, jucătorii importanţi îşi oferă cele mai bune oportunităţi, vezi asta în loviturile poziţionale pe care şi le oferă. El nu a învăţat chestii care ţin de abecedarul snookerului şi e prea târziu să o mai facă.

Hai să ne uităm la Higgins, la Mark Williams, nu sunt atât de diferiţi în joc faţă de când erau copii. Evident, au mai multă experienţă, dar aveau această ştiinţă de a construi breakuri şi de a se pune în cele mai bune poziţii de când erau mici. Asta înseamnă «creier de snooker». 

Luca Brecel, la fel, dincolo de loviturile spectaculoase pe care le realizează, are un "creier de snooker". Dacă nu deprinzi această ştiinţă la 14, 16, 18 ani, nu o să reuşeşti niciodată să o înglobezi în jocul tău la 35”, a completat Ronnie, potrivit eurosport.

Ronnie O'Sullivan, după ce a câștigat UK Championship a opta oară: „Mă distrez mai mult când iau micul dejun!”

Vezi și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.