Agenția Națională pentru Sport a organizat astăzi, 14 februarie, „Gala Sportului Românesc”. În cadrul evenimentului au fost recompensați sportivii și colaboratorii care au performat în anul 2023.
„Nimic nu e întâmplător. Am organizat gala astăzi, de Ziua Îndrăgostiților, pentru că toți suntem îndrăgostiți de sportul românesc” a fost prefața Elisabetei Lipă. Șefa ANS a mai fost în centrul atenției o dată, când a primit premiul pentru cel mai bun președinte de Federație. Practic, s-a premiat singură.
Startul oficial al evenimentului organizat la Ateneul Român era programat la ora 18:00, dar personalitățile sportului românesc au început să vină cu o oră mai devreme.
FOTO. Gala Sportului Românesc, evenimentul începutului de an
Fotbalul a fost serios reprezentat, în frunte cu președintele Răzvan Burleanu și arbitrul Istvan Kovacs. Cel din urmă a fost chestionat și despre greșelile comise în ultima vreme, dar a evitat un răspuns direct: „Greșeli sunt, au fost și vor mai fi în arbitraj. România trece de grupe la Euro 2024”.
Burleanu s-a întreținut câteva minute cu Elisabeta Lipă și cu Ionel Gane, secundul primei reprezentative a României.
Răzvan Burleanu, la Gala Sportului RomânescFostul premier Nicolae Ciucă a ajuns cu 5 minute înaintea startului oficial. S-a oprit pe covorul roșu și a oferit declarații optimiste cu privire la participarea României la Jocurile Olimpice și la Campionatul European de fotbal.
Nicolae CiucăVIDEO. Anunțul făcut de Mihai Covaliu
Mihai Covaliu a făcut un anunț important în cadrul evenimentului. A transmis că se gândește la un nou mandat la conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
{{text}}