Baschet

Transferul istoric care putea zdruncina baschetul mondial » LeBron James, ofertat de cel mai mare rival pentru un nou titlu în NBA!

LeBron James (stânga) și Stephen Curry (dreapta)

Articol de Romeo Ene  —  miercuri, 14 februarie 2024

Golden State Warriors a încercat să facă un transfer fabulos înainte ca perioada de trade-uri să se închidă. LeBron James, 39 de ani, starul lui Los Angeles Lakers, a fost ofertat pentru a fi coleg cu cel mai mare rival al său, Stephen Curry, 35 de ani.

Această lovitură de imagine a fost încercată săptămâna trecută, la finalul perioadei de transferuri din baschet, conform ESPN. Speculațiile au început din momentul în care LeBron James a postat o fotografie pe rețelele de socializare cu o clepsidră, cu puțin timp înainte de terminarea perioadei de transferuri.

Golden State Warriors a încercat să-l aducă pe LeBron James lângă Steph Curry

Draymond Green (33 de ani), baschetbalistul lui Golden State Warriors, l-a încurajat pe Joe Lacob, proprietarul celor de la Golden State Warriors, să-i contacteze pe cei de la Lakers pentru un posibil transfer al lui LeBron. Jeanie Buss, conducătorul lui Lakers, respins ideea plecării lui LeBron la Warriors.

Los Angeles Lakers nici nu a vrut să audă de un asemenea transfer și a respins din start o posibilă plecare a starului său. LeBron James, ajuns la 39 de ani, își dorește în continuare să evolueze pentru Lakers.

Buss i-a sugerat lui Lacob să ia legătură cu agentul lui LeBron. În cele din urmă, discuțiile nu au avansat, iar starul va continua la Lakers. LeBron nu va duce lipsă de oferte în continuare. Chiar dacă va rămâne la Lakers, el va fi curtat de echipele puternice în extrasezon.

Golden State Warriors sau Philadelphia sunt câteva dintre echipele ce vor încerca să-l transfere pe legendarul baschetbalist. 

Lakers și Warriors ocupă locul 9, respectiv locul 10, în clasamentul Conferinței de Vest.

LeBron a evoluat împotriva celor de la Golden State Warriors în patru finale finale NBA consecutive. Deși James are aproape 40 de ani șj nu mai este la apogeul carierei, este în continuare un jucător reprezentativ pentru Los Angeles Lakers. El a fost prezent în NBA All-Star Game de 20 de ori în acest sezon și are o medie de 24,8 puncte pe meci.

VIDEO. Helmuth Duckadam, prezent la Ateneul Român pentru Gala Sportului Românesc

>

Citește și alte știri din baschet:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.