Liga 1

Rapid a primit sancțiunea maximă din partea FRF » Meciul care i-a costat pe giuleșteni

Rapid a primit o amendă de 60.000 de lei din cauza incidentelor petrecute la victoria cu Oțelul Galați, scor 2-1, din runda cu numărul 24 a Superligii.

Articol de Adrian Jitea  —  Wednesday, 14 February 2024

Rapid a primit o amendă de 60.000 de lei din cauza incidentelor petrecute la victoria cu Oțelul Galați, scor 2-1, din runda cu numărul 24 a Superligii.

Galeria Rapidului s-a dat în spectacol la meciul cu Oțelul. Torțele și fumigenele aprinse în minutul 11 au dus la întreruperea partidei pentru secvențe bune. Crainicul arene i-a rugat de 4 ori pe ultrași să înceteze, fără succes.

Cazul a fost astăzi pe masa Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, iar decizia a fost amenda maximă, 60.000 de lei. Clubul giuleștean a fost considerat recidivist. 

Paragrafele din regulamentul FRF pe care s-a bazat sancțiunea primită de Rapid

Clubul gazdă răspunde pentru comportarea neregulamentară a spectatorilor şi, în funcţie de situaţie, poate fi sancţionat gradual cu penalitate sportivă și interzicerea organizării de jocuri pe propriul stadion sau măsura programării jocurilor fara spectatori de la 1 la 10 jocuri. În funcție de circumstanțe măsura programării jocurilor fără spectatori se poate aplica parțial prin interzicerea ocupării unui anumit sector de tribună de la 1 la 10 jocuri
- Articolul 82.1 din Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal

Aruncarea cu obiectele prevăzute la art. 82, alin. 3, lit. a), spre alți spectatori sau spre/în terenul de joc se sancţionează cu penalitate sportivă de la 10.000 la 60.000 de lei. În cazul săvârșirii unei noi abateri de același tip, clubul se sancționează cu o penalitate majorată cu ½ față de sancțiunea aplicată anterior, până la atingerea pragului de 60.000 lei. Ulterior, la fiecare nouă abatere de acest tip, clubul va fi sancționat gradual cu măsura programării jocurilor fără spectatori, cumulat cu penalitatea maximă de 60.000 lei
- Articolul 83.2 d. din Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Fotbal

VIDEO. Spectacolul pirotehnic care a atras sancțiunea de 60.000 de lei împotriva Rapidului

>

Citește și alte știri despre Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.