Svetlana Simion și Meira Drăgușin, mama și sora lui Radu Drăgușin, au participat la Gala Sportului Românesc. Cele două au oferit detalii interesante despre modul în care fundașul „tricolor” s-a acomodat la Tottenham.
Svetlana Simion a participat la Gala Fotbalului Românesc din postura de secretar general adjunct al Federaţiei Române de Baschet. Printre subiectele abordate s-a numărat și situația fiului ei, Radu Drăgușin.
VIDEO. Svetlana Simion, la Gala Sportului Românesc: „Mi-aș fi dorit ca Radu să fie prezent”
„Mi-aș fi dorit să fie și Radu prezent, dar el are pregătire acum. Își așteaptă cuminte rândul la Tottenham. Anglia e o țară primitoare, ne simțim foarte bine. Eu sunt mai mult acasă, că avem treabă. Radu se simte foarte bine acolo!
Trebuie să înțelegem că Radu este un fotbalist tânăr și se află într-o echipă de mare valoare. Cred că l-a ajutat foarte mult că provine dintr-o familie de sportivi, educația a fost un pilon important. Face parte din echipa aceea, trăiește pentru echipa aceea”, a spus Svetlana Simion.
VIDEO. Meira Drăgușin, sora lui Radu Drăgușin, alături de fratele ei: „O să vină și timpul fratelui meu să fie premiat”
A fost o gală impresionantă, cu multe personalități pe scenă. M-am bucurat să fiu aici alături de mami. O să vină și timpul fratelui meu să fie premiat. Sunt sigură! M-aș bucura să fie fotbalistul anului. S-a acomodat, îi place foarte tare la Tottenham. Echipa a fost foarte primitoare cu ei, oamenii sunt profesioniști. Îi place foarte tare. Trebuie să avem răbdare. O să îi vină și lui rândul.
Cred că suportul familiei contează mult în viața fiecărei persoane. Cel mai mult am învățat de la el să îmi urmez visele și să lupt pentru ele. În proiectele mele, mă ajută foarte mult cu promovarea pe rețelele de socializare. Când aude că se căsătorește cineva, mă recomandă cu organizarea
- Meira Drăgușin, sora lui Radu Drăgușin
{{text}}