Antrenorul Zeljko Kopic a oferit primele declarații despre recent sositul la Dinamo, atacantul kosovar Astrit Selmani (26 de ani), jucător ce este așteptat să aibă câteva minute inclusiv la etapa de duminică, la „Arcul de Triumf”, cu Oțelul. La noapte, sosește ultimul transfer al „câinilor”, fundașul Edgar Ie (29 de ani)
Dinamo pregătește cu mai mare încredere etapa de duminică seară, cu Oțelul Galați, de la ora 20:00, de la stadionul "Arcul de Triumf". Victoria cu Farul, scor 2-0 în deplasare, a energizat suflarea dinamovistă.
Două detalii vor fi anunțate, oficializate, în scurt timp:
- Edgar Ie, 29 de ani, ex-Barcelona și ex-Bașakșehir, printre altele, va sosi la noapte la București, iar mâine va iscăli noul angajament cu "haita", după vizita medicală. Fundașul este ultimul transfer din mercato invernal al roș-albilor.
- Sunt toate auspiciile ca meciul Dinamo - Oțelul să se joace cu casa închisă, clubul și fanii "câinilor" vor anunța sold out înainte de ziua partidei.
Dacă Edgar Ie va fi spectator cu dunărenii, urmând să înceapă de săptămâna viitoare antrenamentele normale alături de noii coechipieri, atacantul Astrit Selmani, 26 de ani, ar putea să-și facă apariția, în premieră, în tricoul roș-albilor.
1milion de euro a plătit Hapoel Beer Sheva pentru Selmani în vara 2022, când l-a achiziționat pe Astrit de la Hammarby (Suedia)
Fotbalistul kosovar a fost adus să consolideze atacul, care continuă să fie cel mai slab din Liga 1 pe cifre, 17 goluri în 25 de etape. Comparativ, cel al Botoșaniului, echipa clasată cu un loc mai sus în clasament, formație pe care Dinamo a învins-o de două ori, 1-0 și 2-0, are o medie de un gol pe etapă.
Zeljko Kopic are încredere totală în Astrit Selmani: „Poate crea spații, evoluează bine între linii, sper ca prin golurile lui să reajungă la națională”
Astrit Selmani se antrenează cot la cot cu colegii săi de echipă, iar antrenorul Zeljko Kopic este de părere că va constitui un atu în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Astrit Selmani este jucătorul cu o medie bună a golurilor în Suedia, unde a oferit cel mai bun fotbal din cariera lui. În Israel, la Hapoel Beer Sheva, nu s-a adaptat bine și statistica personală nu a fost prea bună.
El este profilul atacantului, atunci când este în formă, care este foarte muncitor pentru echipă. Cu mișcarea sa din teren, el poate crea spațiu pentru el, dar și pentru coechipieri. Poate evolua foarte bine între linii și în spatele liniei defensive a adversarului.
De asemenea, este foarte periculos în careu. Consider că procesul lui de adaptare la echipa noastră merge foarte bine și el ne va ajuta mult în meciurile ce vor veni, ca să ne îndeplinim obiectivele.
Iar calitatea lui fotbalistică și golurile marcate pentru echipa noastră să-l facă să-și redobândească locul în echipa națională a celor din Kosovo", a declarat Kopic pentru GSP.ro.
Dinamo e un club foarte mare, care suferă în acest sezon, dar sperăm că putem întoarce situația cu ajutorul fanilor. Pot promite că vom rămâne în Liga 1, asta e cel mai important, chiar dacă marchez eu sau nu, noi trebuie să rămânem în prima ligă.
Astrit Selmani, atacant Dinamo, pentru ProTV
Astrit Selmani a urcat până la 24 de ani, ultimii doi ani au fost de uitat pentru el
Selmani, 1,84 de metri înălțime, și-a început cariera în fotbalul suedez și a evoluat pentru Ängelholm, Kristianstads, Rosengård, Torns, Varberg și Hammarby, fiind transferat în vara anului 2022 de Hapoel Beer Sheva (Israel).
Are o medie de 3 goluri/meci în divizia a treia scandinavă, apoi alta de 2 goluri/meci în divizia secundă, iar la Varberg și Hammarby a adunat 26 de goluri și 13 assist-uri în 75 de meciuri. Cu ultima grupare a cucerit Cupa Suediei în 2022, după care a fost transferat în Israel.
Acolo, nu s-a ridicat la nivelul pretențiilor, doar 3 goluri și 2 assist-uri în 22 de meciuri, au urmat împrumuturi la Midtjylland (Danemarca) și la IFK Göteborg (Suedia).
1,5milioane de euro era cota lui Selmani pe transfermarkt, în vara 2022, acum este 350.000 de euro
Nu a strălucit în campionat pentru niciuna dintre cele două, n-a marcat în 15 prezențe. A reușit să dea gol în Cupa Suediei, la singura partidă pentru IFK, apoi are trei reușite la echipa de rezerve a danezilor în Future Cup.
A semnat cu Dinamo din postura de jucător liber, după ce s-a despărțit în ianuarie de Hapoel, speră să-și relanseze cariera în tricoul „câinilor".
{{text}}