Arbitrul nostru numărul unu a avut miercuri seara o apariție publică spectaculoasă, din care trebuie să extragem ideea principală. Care nu ține de eleganța sa sau a partenerei sale, ci de altceva
Pentru multă lume, chiar dacă Istvan Kovacs a vorbit public după ce a urcat treptele Ateneului Român, personajul principal al celor câteva minute ale ajungerii sale la Gala Sportului Românesc, n-a fost el, Istvan. Ci partenera sa, magnet pentru priviri și pentru camerele tv.
Decolteu generos, imposibil de ignorant, retinele tuturor privitorilor sunt victime sigure. Kovacs rămâne în plan secund, ca atunci când arăta tăblița cu schimbările la Cupa Mondială.
Privilegiul de a vorbi
Dar pentru noi, cei care urmărim fotbalul și, implicit, arbitrajul, există și altfel de subiecte. În două minute și șapte secunde de interviu sub cupola Ateneului, Istvan, pus și el la patru ace, a atins mai multe teme. Arzătoare sau nu prea, dar important este că a vorbit.
Ordinul sacerdotal din care fac parte arbitrii le impune canoane care de cele mai multe ori ne răpesc privilegiul de a-i auzi și de a-i vedea exprimându-se.
Pe când în Liga Campionilor?
Temele au fost variate, de la mult decoloratul deja cartonaș albastru ("să vedem ce va hotârî UEFA", a fost replica intervievatului) până la nedelegarea sa (încă!) în Liga Campionilor, subiect pe care Istvan l-a tratat cu speranță și încredere, spunând că va răspunde mereu la orice delegare internațională și se va bucura de ea.
Mai neplăcute au fost secundele în care reporterii au atins coarda sensibilă a ultimelor sale arbitraje interne.
Subiect expediat „delicat”
Încercând să se ferească de acest cartof fierbinte, Istvan n-a putut să-l arunce pe jos în văzul lumii. L-a plimbat dintr-o palmă în alta câteva clipe, nădăjduind că se va mai răci puțin.
Menționând că nu poate vorbi punctual despre anumite faze (nu se aștepta nimeni la asta, holul Ateneului nu e tocmai locul potrivit pentru o Moviola ad-hoc), vorbitorul a încercat să acopere delicata temă cu un șuvoi de generalități. Textual a rostit că "trebuie să înțeleagă lumea că greșeli au fost, sunt și vor mai fi!!"
Discurs de popă de țară
Minunate fraze!. Probabil că ar fi urmat un fragment de rugăciune: "și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri..". Rostire excepțională pentru un popă de țară, dar total nepotrivită pentru cel mai bun arbitru român al momentului.
Rainea, Igna, Crăciunescu sau Porumboiu n-ar fi spus niciodată așa ceva. Nici măcar mai apropiații de zilele noastre Corpodean, Tudor sau Balaj, luminați și ei la un moment dat de reflectoarele Ligii Campionilor. Și nici Hațegan, care pare și el plămădit din aluatul celor enumerați mai sus.
Eroarea e de neocolit!
Adică să faci apologia greșelii inevitabile? Să-ți acoperi ultimele apariții scandaloase vorbind despre eroare ca despre ceva de neocolit? Să nu încerci să spui că-ți pare rău atunci când strici un meci?
Să nu te angajezi, nici măcar în festivul areal al momentului (Gala Sportului) și al locului (Ateneul Român) să încerci să greșești cât mai puțin? Să nu reușești să fii inspirat măcar acum, în fața microfoanelor, dacă pe terenul de la Sfântu Gheorghe (de exemplu, e doar cel mai recent dintre episoade) n-ai fost?
Pumnii, în aprilie
O declarație ratată complet, pe care nu te mai ajută s-o dregi nici VAR-ul, asta în cazul în care ai consimți să-ți supui totuși propriul fler judecății tehnologiei. În final, Istvan a transmis publicului că abia în aprilie se va decide dacă el va fi la Euro 2024. Și că ne roagă să-i ținem pumnii.
Mulți dintre români îi vor ține strânși pentru el, desi mai sunt unii care-i și agită, amenințător. Și parcă aceștia sunt tot mai mulți.
{{text}}