International   •   Campionate   •   AMENDĂ

Jose Mourinho, bun de plată » Pentru ce trebuie să scoată urgent din conturi aproape 1,5 milioane de euro

Jose Mourinho / Foto: Imago

Articol de Alexandru Stanciu   —  joi, 15 februarie 2024

Jose Mourinho (61 de ani) a pierdut recent procesul cu autoritățile fiscale din Spania și a fost înștiințat că trebuie să înapoieze o sumă importantă de bani statului spaniol. În plus, managerul portughez va trebui să plătească și o amendă, susține relevo.

Demis în urmă cu aproximativ o lună de către AS Roma, Jose Mourinho nu și-a găsit încă echipă, dar s-a vehiculat recent că l-ar putea înlocui pe Thomas Tuchel (50 de ani) pe banca lui Bayern Munchen.

Jose Mourinho trebuie să-i plătească 1.452.000 de euro fiscului spaniol

Jose Mourinho se afla în proces cu fiscul spaniol pentru neplata taxelor din perioada 2010-2012, timp în care a fost antrenorul lui Real Madrid.


Curtea Supremă a decis că Mourinho trebuie să-i plătească statului spaniol suma de 881.000 de euro, la care se adaugă o amendă în valoare de 571.000 de euro, rezultând o sumă de 1.452.000 de euro.

Mourinho a scăpat de probele din anul 2010, dar autoritățile spaniole au descoperit că „The Special One” nu a plătit suma corectă pentru taxele din 2011 și 2012. 

Jose Mourinho a strâns o avere din demiteri 

Demiterea de la AS Roma este a șasea din cariera lui Jose Mourinho, după ce portughezul a mai fost concediat de Chelsea, în două rânduri, de Manchester United, Tottenham și Real Madrid.


Sumele primite de Jose Mourinho în urma demiterilor: 

  • Chelsea (primul mandat): 18 milioane de lire sterline
  • Real Madrid: 17 milioane de lire sterline
  • Chelsea (al doilea mandat): 8,3 milioane de lire sterline
  • Manchester United: 19,6 milioane de lire sterline
  • Tottenham: 15 milioane de lire sterline
  • AS Roma: 3 milioane de lire sterline

Jose Mourinho: „Am fost «curățat» de cineva care nu se pricepe prea bine la fotbal”

Într-un articol publicat de Pulse Nigeria, care l-a contactat pentru a comenta meciurile din fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor, managerul de 61 de ani și-a exprimat frustrarea de a nu fi prezent în mijlocul evenimentelor europene.

Nu voi fi prezent la fazele finale, nu pentru că am fost deja eliminat, ci pentru că am fost «curățat» de cineva care nu se pricepe prea bine la fotbal. Așa este viața, plină de suișuri și coborâșuri, iar eu sunt în creștere, în ciuda acestei demiteri pe cât de surprinzătoare, pe atât de nedrepte.

Însă mă voi întoarce, și cu și mai mult entuziasm și încredere, pentru aceste jocuri sub egida UEFA”, a declarat Jose Mourinho .

VIDEO. Imagini emoționante cu Mourinho la despărțirea de AS Roma

Vezi și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.