Liga 1

A refuzat o altă ofertă din Liga 1: „Am discutat. Să fie sănătos!” » Detaliile celui mai neașteptat transfer al zilei realizat de Hagi

Carlo Casap (centru), foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu  —  Thursday, 15 February 2024

Mijlocașul Carlo Casap, 25 de ani, s-a despărțit de FC Botoșani și, deși era așteptat la Hermannstadt, s-a întors după jumătate de sezon la Farul.

Farul Constanța a anunțat joi seară, pe pagina sa de Facebook, achiziționarea lui Carlo Casap. „Bine ai (re) venit, Carlo! Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a semnat un contract valabil până în iunie 2026! Format la Academia Hagi, Carlo Casap a devenit campion sezonul trecut cu echipa noastră. Mult succes, Carlo!”, sună comunicatul postat de constănțeni. 

Carlo Casap era așteptat la Hermannstadt

Mutarea este o surpriză, în condițiile în care Casap era așteptat la Hermannstadt! Lucru confirmat și de președintele sibienilor, Dani Coman. „Da, e adevărat, am spus că suntem în discuții cu el, dar că nu s-a semnat nimic. Eu nu pot să îi urez decât multă baftă acolo unde își dorește să joace, în rest... să fie sănătos!

Considerăm că mai avem nevoie de cineva pe acel post și căutăm în continuare. Putem lua doar jucători liberi. Eu împreună cu Radu Neguț, directorul sportiv, ne-am uitat la jucători, avem două variante, dar Măldă trebuie să rămână concentrat pe meciul de mâine. După mâine, vom discuta”, a fost citat Coman de iAMsport.ro.

Gazeta Sporturilor a aflat cum l-a deturnat Gică Hagi pe Carlo Casap din drumul spre Sibiu

Gazeta Sporturilor a aflat și cum a reușit să-l deturneze Hagi pe Casap din drumul spre Sibiu. Sibienii îi oferiseră un salariu de 5.000 de euro lunar, dar un contract până-n vară. „Regele”, în schimb, i-a dat mai puțin la salariu, însă a plusat la contract, unul pe doi ani și jumătate.

Per total, Casap a ieșit astfel mai bine și, în plus, a contat și faptul că el cunoaște clubul de la malul mării ca pe propriile buzunare, deoarece a fost format la Academia lui Gică Hagi.

De la „o nouă provocare” la „iarba verde de acasă”

Chiar și așa, întoarcerea mijlocașului la Farul este curioasă. Vara trecută, după câștigarea titlului, el făcea un anunț surprinzător: „Toate au un început și un sfârşit. După 11 ani alături de voi, îmi iau rămas bun de la clubul unde am crescut.

Este timpul pentru o nouă provocare în viaţa mea, îmi doresc un nou capitol. Sunt încrezător pentru viitor. Mulțumesc, Farul Constanţa”.

Casap a ajuns ulterior la FC Botoșani, însă acolo a jucat puțin. A bifat doar 8 apariții în Superliga și trei în Cupa României, cu un gol înscris. Și a fost disponibilizat de Valeriu Iftime pe 6 ianuarie 2024. Iar când părea că „noua provocare” va deveni Hermannstadt, mijlocașul a preferat „iarba verde de acasă”.

>

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.