Alexei Navalny, aprigul contestatar al lui Vladimir Putin, nu mai este în viață. Autoritățile ruse au anunțat, vineri, că marele opozant al dictatorului de la Kremlin a murit în penitenciarul din Siberia în care-și ispășea pedeapsa primită pentru trădare. În 2018, Navalny a contestat legalitatea Campionatului Mondial găzduit de Rusia, acuzând grave deturnări de fonduri comise de apropiații lui Putin.
Cel mai puternic contestatar al lui Vladimir Putin a încetat din viață, în circumstanțe încă neclare, în penitenciarul cu regim special în care fusese transferat anul trecut. Navalny avea 47 de ani și era considerat marele opozant al temutului președinte al Rusiei.
Potrivit primelor informații, preluate și de Libertatea, Navalny, încarcerat în penitenciarul din Districtul Autonom Yamal-Neneț, și-ar fi pierdut cunoștința în timpul unei plimbări, iar tentativele de resuscitare nu și-ar fi făcut efectul.
Alexei Navalny a acuzat grave deturnări de fonduri la Campionatul Mondial din 2018
Liderul opoziției ruse a purtat în ultimul deceniu, pe toate fronturile, o persistentă campanie anti-Putin. Printre reproșurile aduse președintelui Rusiei s-au numărat și aspecte legate de organizarea Campionatului Mondial din 2018, ultima competiție sportivă majoră găzduită de Federația Rusă.
În vara lui 2018, imediat după ce „Sbornaia” își câștiga meciul inaugural de la Cupa Mondială, 5-0 în fața Arabiei Saudite, Navalny a captat atenția opiniei publice în urma unor declarații făcute într-o transmisiune video, în care ridica semne de întrebare cu privire la sumele imense cheltuite de Rusia pentru organizarea Mondialului.
„E grozav că Rusia găzduiește acest festival al fotbalului, dar nu înțeleg de ce a trebuit să ne coste pe tine și pe mine 14 miliarde de dolari”. Țara gazdă ar fi alocat pentru acel Mondial un buget de 13,2 miliarde dolari, a scris presa internațională.
Alexei Navalny, în 2018: „Nu văd o problemă să mă bucur de victoria Rusiei și în același timp să fiu revoltat de corupție”
„Mi-aș fi dorit ca această Cupă Mondială să se desfășoare pe o sumă rezonabilă de bani”, mai spunea Navalny atunci, adăugând: „Și nu văd o problemă să mă bucur de victoria Rusiei și în același timp să fiu revoltat de corupție”.
Alexei Navalny era cel mai puternic contestatar al lui Vladimir Putin / Sursă foto: Imago ImagesNavalny a indicat la acel moment numele mai multor oligarhi care ar fi fost implicați în construcția de aeroporturi și stadioane, el referindu-se, concret, la frații Boris și Arkadi Rotenberg, precum și la Ghenadi Timchenko, unul dintre apropiații lui Putin din acea perioadă.
“Frații Rotenberg și Timchenko au câștigat zeci de miliarde de ruble. Când spun câștigate, ar trebui să înțelegeți că sunt furate. Înțelegem foarte bine... Acești oameni s-au îmbogățit fantastic în urma Mondialului din 2018”, spunea Navalny, conform Radio Free Europe.
Mama lui Navalny: „Nu vreau să aud condoleanțe!”
Liudmila Navalnaya, mama liderului opoziției ruse, a reacționat pe contul de Facebook după moartea fiului ei.
„Nu vreau să aud condoleanțe! L-am văzut în închisoare pe 12 februarie, la o întâlnire. Era viu, sănătos și fericit”, a transmis mama lui Navalny.
Mai multe detalii despre moartea lui Alexei Navalny, pe libertatea.ro.
{{text}}