Tenis

Karolina Pliskova, oprită doar de accidentare » Seria incredibilă a fostei lidere WTA

Karolina Pliskova / Foto: Imago Images

Articol de Emanoil Ursache  —  vineri, 16 februarie 2024

Karolina Pliskova (31 de ani, locul 59 WTA) s-a retras înaintea meciului din semifinale turneului de la Doha pe care trebuia să îl dispute împotriva actualei lidere mondiale, poloneza Iga Swiatek (22 de ani).

Pliskova a luat această decizie din cauza unei accidentări la nivel lombar, care i-a stopat o serie incredibilă de victorii din ultimele 8 zile.

Karolina Pliskova a fost de neoprit

Cehoaica a câștigat 8 meciuri în această perioadă din tot atâtea posibile, pe două continente diferite, Europa și Asia. Fosta lideră WTA și-a trecut în palmares inclusiv titlul la Transylvania Open, în ultimul act dispunând chiar de românca Ana Bogdan.

Karolina Pliskova a debutat pe 6 februarie la Cluj-Napoca, iar pe 7 a avut o zi liberă. De atunci, ea a jucat în fiecare zi, adjudecându-și titlul de campioană la Transylvania Open.

În ultima clipă, Pliskova a ajuns la Doha, unde a câștigat toate cele 4 meciuri în care a jucat: trei dintre ele în trei seturi și unul în două de seturi.

Reacția Anei Bogdan după ce pierdut finala de la Transylvania Open

Ana Bogdan a fost învinsă, duminica trecută, în finala de la turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca de Karolina Pliskova cu scorul de 6-4, 6-3. La festivitatea de premiere a lăcrimat și a rostit una dintre dorințele sale pentru viitor.

Ana Bogdan s-a înclinat în fața Karoline Pliskova, dar a câștigat premiul de cea mai populară jucătoare de la Transylvania Open. Trofeul oferit de organizatori, acesta fiind acordat pe baza numărului de decibeli atinși la meciuri, a venit și cu un cec de 5.000 de euro.

Românca în vârstă de 31 de ani a fost emoționată pe tot parcursul festivității de premiere, mai mult în momentele în care a vorbit despre cei care o susțin și îi sunt alături în fiecare zi.

„Mulţumesc familiei mele, echipei mele, oamenilor care sunt în spatele cortinei şi care sunt zi de zi alături de mine. Vreau să muncesc la fel pentru a ne îndeplini visul. Acesta este doar un prim pas în drumul lung care ne aşteaptă.

Este un drum frumos pe care îmi doresc să merg cu inima deschisă şi să ridic cele mai frumoase trofee din lume”, a subliniat ea.

VIDEO Jannik Sinner triumfător la Australian Open » Primul Grand Slam din cariera italianului

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.