Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - HERMANNSTADT 2-0

„Un singur lucru aș avea de zis” » Dan Șucu, nemulțumit! N-a plecat de la stadion până nu și-a spus oful

+22 Foto
Dan Șucu încearcă să-i țină pe jucători conectați la mizele acestui sezon / Foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Remus Dinu, Valentin David (video), Carmen Dumitru   —  sâmbătă, 17 februarie 2024

Prezent la Rapid - Hermannstadt 2-0, după ce absentase de la precedentul meci de „acasă”, victoria giuleștenilor cu Oțelul, Dan Șucu a rezumat în câteva cuvinte succesul echipei sale în fața sibienilor.

Patronul de la Rapid a explicat ce temeri avea înaintea confruntării cu Hermannstadt, apoi i-a avertizat pe jucători că n-au niciun motiv să se relaxeze, ținând cont de concurența sporită din cadrul lotului. Șucu și-a expus teoria prin care încearcă să-i țină în priză pe fotbaliștii lui Bergodi.

Dan Șucu a răsuflat ușurat, după ce Rapidul a învins-o pe Hermannstadt: „Ne era teamă de o relaxare. Jucătorii n-au motive să o facă”


Ne-a fost foarte teamă de meciul acesta, veneam după un rezultat excepțional la Cluj. Ne era teamă de o relaxare. Din fericire, nu s-a întâmplat. Noi așa spunem (n.r. că Rapid e cea mai în formă echipă în 2024).

Oricum, nici jucătorii nu se pot relaxa, n-au motive să se relaxeze. Acum, avem o echipă foarte puternică și orice jucător din teren care ar simți o relaxare ar avea în spate un alt jucător care ar dori să intre de pe bancă și să arate ce poate”, a spus Șucu, pe fugă, la plecarea de la stadion. 

Dan Șucu, sprijin pentru Cătălin Cîrjan: „Așteaptă să-i vină șansa, se antrenează foare bine”

Apoi, finanțatorul giuleștenilor a ținut să-i ridice moralul lui Cătălin Cîrjan, fotbalistul care a rămas rezervă neutilizată pentru cel de-al patrulea meci consecutiv. Fotbalistul împrumutat de la Arsenal n-a mai jucat din 19 ianuarie, de la „thriller-ul” cu FCU Craiova.


„Aș avea, totuși, un singur lucru de spus. Am citit un articol depreciativ la adresa unuia dintre jucătorii noștri, Cătălin Cîrjan. El este unul dintre jucătorii care așteaptă să-i vină și lui șansa pentru a arăta ce poate, se antrenează foarte bine”, a insistat să puncteze Șucu.

Sosit în Giulești vara trecută, Cătălin Cîrjan a jucat 18 meciuri pentru Rapid până în acest moment, 16 în Superliga și două în Cupa României. În total, fotbalistul care aparține de Arsenal a strâns 777 de minute în alb-vișiniu și a oferit o pasă decisivă.

FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Rapid - Hermannstadt 2-0

+22 Foto
Rapid - Hermannstadt, 16.02.2024/ foto Cristi Preda (GSP)

Citește și alte știri despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.