Ancuța Bodnar (25 de ani) este campioană mondială și europeană în proba de dublu vâsle, dar și „Sportivul Anului” 2023, alături de Simona Radiș (24 de ani), în tradiționala Anchetă a Gazetei Sporturilor.
Într-un interviu acordat GSP.RO, Ancuța vorbește despre supremația canotajului în sportul românesc, despre relația pe care o are cu colega sa de barcă, dar și despre parcursul din copilărie și până în prezent.
- Canotajul dă ora exactă în sportul românesc. Care e cheia succesului?
- Eu cred că munca. Muncă, muncă și iar muncă. Cred că și talent, determinare și Dumnezeu Care stă în detalii. Este foarte important să ai un colectiv în spate care să te susțină și să-ți fie alături, iar tu poți să-ți desfășori activitatea în liniște.
Ancuța Bodnar: „Nu știam absolut nimic despre canotaj! Nu știam să înot”
- Simona spunea că aveți o relație extraordinară, cum ați reușit s-o construiți?
- Suntem mai mult decât prietene, suntem ca două surori. Din 2018 stăm în aceeași cameră, din 2019 în aceeași barcă. Suntem de nedespărțit. S-a construit totul treptat, am comunicat foarte mult, ne-am susținut foarte mult. Așa s-a creat această legătură puternică între noi. Sperăm să devenim și mai mult decât atât.
- Când ai plecat de-acasă spre canotaj cu ce gând ai plecat?
- Sincer, să văd dacă-mi place. Eu în acel moment nu știam absolut nimic despre canotaj.
- Și prima ieșire pe apă cum a fost?
- Nu mai știu sigur... Știu doar că nu știam să înot și atunci trebuia să ai viză de înot. Mi-a fost foarte greu să înot și am zis că voi pleca acasă înainte să intru în barcă.
„Mă bucur de fiecare moment liber pe care îl am”
- Când ți-ai dat seama că vei ajunge o sportivă mare, cu atâtea titluri în palmares?
- Vă spun sincer: nu mi-am imaginat niciodată că o să ajung atât de departe! Mi-am dorit, bineînțeles, dar părea un vis atât de mare pentru un copil atât de mic. În 2019, când am format barca împreună cu Simona și-am început să câștigăm medalii la competițiile internaționale de seniori, atunci a fost momentul, punctul în care am prins putere și-am spus că se poate! În momentul în care am calificat barca de dublu la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după foarte mulți ani de pauză, a fost un impuls mare și un "Hai că se poate și mai mult de atât!". Și-am promis că la Jocurile Olimpice de la Paris vom bate Noua Zeelandă.
- Te-ai gândit ce vei face după Jocurile Olimpice, în vacanță? Ce-ți dorești cel mai mult să faci și ce-ți lipsește?
- Cred că mă bucur de fiecare moment liber pe care îl am. De-abia aștept să merg cu familia, de-abia aștept să merg într-o altă vacanță. Avem și două nunți la care vom participa. O să fie o vacanță foarte frumoasă, dar o să depindă, clar, și de rezultatul de la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Nu este imposibil să o egalăm pe doamna Lipă, dar este foarte, foarte greu”
- Cu ce gând plecați la Paris? O medalie, două, trei? Care e visul suprem și care e misiunea obligatorie?
- Visul suprem este de două medalii! Încă nu sunt definitivate bărcile, dar se poate! Se poate, de ce nu? E foarte bine să ne dorim și să visăm, dar și să îndeplinim.
- Ai deja un titlu olimpic, cu încă unul ar fi...
- Minunat! Targetul meu îl reprezintă Jocurile Olimpice.
- Elisabeta Lipă este un monument de participări și medalii câștigate. E și asta o misiune pentru tine, să ajungi să o egalezi?
- Este foarte greu să o egalăm pe doamna Elisabeta Lipă. Nu este imposibil, dar este foarte, foarte greu. Ea este mereu alături de noi cu sufletul, mai vine în vizită și ne ajută și ne susține în tot ceea ce facem.
- Vă găsiți o motivație și în acest lucru, că o aveți pe dânsa exemplu?
- Bineînțeles! Este foarte bine să avem modele. Luăm de la fiecare ce este mai bun. Avem și antrenori cu rezultate foarte bune în spate, dar și sportivi de calitate. Toți au contribuit la palmaresul României, dar doamna Elisabeta Lipă este etalonul!
{{text}}