George Pușcaș (27 de ani) a avut o evoluție ștearsă în meciul câștigat de Bari pe teren propriu, scor 1-0, împotriva formației FeralpiSalo, în etapa a 25-a din Serie B.
Internaționalul român a început partida ca titular, însă nu a reușit să se facă remarcat, cu toate că a fost păstrat în teren până în minutul 3 al prelungirilor.
George Pușcaș, criticat de presă
„Nu a fost o zi de care să-şi amintească. Ceppitelli a fost un adversar dur, care l-a urmărit peste tot şi nu i-a lăsat spaţiu. În plus, Puşcaş a fost destul de nervos pe parcursul meciului”, au scris italienii de la Tuttomercatoweb.
Jurnaliștii i-au acordat lui George Pușcaș nota 5, cea mai mică dintre toți jucătorii lui Bari.
Giuseppe Iachini, noul antrenor al lui Bari, a vorbit şi el despre prestația lui Puşcaş. Atacantul României a fost sfătuit să progreseze pentru următoarele partide.
„Experienţa acumulată m-a învăţat de-a lungul anilor că trebuie să ai răbdare, să rămâi alături de atacanţi, chiar dacă nu sunt extraordinari. Puşcaş trebuie să se îmbunătăţească”, a spus Iachini.
Malcom Edjouma (27 de ani), mijlocașul central împrumutat de FCSB la Bari, a fost integralist contra celor de la FeralpiSalo.
George Pușcaș a marcat etapa trecută primul său gol pentru Bari
George Pușcaș, unul dintre atacanții cu șanse mari de a fi convocați de Edward Iordănescu pentru Campionatul European din 2024, a marcat primul său gol pentru Bari.
Noua sa echipă s-a impus etapa trecută pe teren propriu cu 3-1 împotriva ultimei clasate Lecco, într-o partidă contând pentru etapa a 24-a din Serie B.
În minutul 53 al jocului, George Pușcaș a dus scorul la 2-0 pentru gazde cu o execuție din plonjon de la 5 metri de poarta adversă. Pușcaș a împins balonul în poarta goală ca un atacant veritabil de careu. El a fost schimbat de antrenorul Giuseppe Iachini în minutul 62 al jocului.
{{text}}