International   •   Liga Campionilor   •   DELEGARE

Istvan Kovacs, delegat la un meci de top în „optimile” Champions League! Prima apariție după ce a distrus Sepsi - U Craiova

+45 Foto
Istvan Kovacs

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  duminică, 18 februarie 2024

Delegare importantă pentru Istvan Kovacs. Arbitrul român va conduce partida Inter Milano - Atletico Madrid, care va avea loc marţi, de la ora 22.00, în manşa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Istvan Kovacs va fi ajutat de asistenţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, de al patrulea oficial Horaţiu Feşnic, în timp ce în camera VAR se vor afla Marco Fritz (Germania) şi Cătălin Popa.

Va fi jocul cu numărul 5 arbitrat de Istvan Kovacs în actuala ediţie a Ligii Campionilor, după ce a mai fost la centru la partidele:

  • Newcastle – PSG 4-1
  • Arsenal – Sevilla 2-0
  • AC Milan – Dortmund 1-3
  • FC Porto – Şahtior 5-3

Primul meci după ce a distrus Sepsi - CSU Craiova

Istvan Kovacs a făcut praf ultimul joc pe care l-a avut în Superligă. Acesta a avut șase greșeli imense de arbitraj, cinci dintre ele fiind pro-Universitatea Craiova.

De două etape, Kovacs nu a mai primit niciun meci în Superligă, chiar dacă Comisia Centrală a Arbitrilor nu comunică suspendările oficialilor, acesta e reținut de la delegări pentru acele erori.

După meciul de la Sfântu Gheorghe, Kovacs a fost spectator și la Gala Sportului Românesc, organizată de ANS.


Întrebat despre greșelile comise în acest sezon, culminând cu meciul Universitatea Craiova - Sepsi 3-1, Istvan Kovacs a spus: „Îmi pare rău, nu pot să vă dau detalii despre niciun meci pe care l-am arbitrat sau pe care îl voi arbitra. Trebuie să înțeleagă toată lumea că greșeli au fost, sunt și vor fi în continuare”.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.