Sebastian Colțescu, în istorie » „Centralul” numărul 1 all-time își spune întreaga poveste pentru cititorii GSP: „Viața și arbitrajul au dat cu mine de pământ. Am partea mea de vină, pe care mi-o asum”

Sebastian Colțescu (46 de ani) a scris istorie pentru arbitrajul românesc # Delegat la meciul dintre Sepsi și Farul, arbitrul născut în Craiova a bifat o bornă istorică în România: 382 de meciuri conduse la centru! # Colțescu a acceptat să-și spună povestea în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor # Totul, cu acordul președintelui Kyros Vassaras, celebrând astfel un moment istoric pentru unul dintre cei mai buni arbitri pe care i-a avut fotbalul românesc.

Sebastian Colțescu a condus meciul cu numărul 382 din Superligă și a devenit oficial arbitrul numărul 1 all-time în ceea ce privește partidele arbitrate pe prima scenă, depășindu-l astfel pe Alexandru Tudor (381 de meciuri, retras din activitate pe 14 decembrie 2018).

Sebastian Colțescu a ajuns la 382 de meciuri arbitrate în Liga 1

Cu o bornă istorică bifată în arbitrajul din România, Sebastian Colțescu rămâne cu picioarele pe pământ și spune că: 

„Istorie în arbitrajul românesc au scris Nicolae Rainea, Ioan Igna, Ion Crăciunescu, Nicolae Grigorescu, Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs. Eu încerc, doar încerc, prin prestațiile mele să nu fac istoria de râs și să duc mai departe o moștenire plină de talent și succes”.

Sebastian Colțescu: „Mi-am impus o altă motivație: meciul cu numărul 400”

Cum Colțescu l-a depășit oficial pe Alexandru Tudor, „centralul” spune că este „copleșit de un sentiment de împlinire profesională. Am atins o bornă impresionantă a carierei mele”.

Dar că „nu vreau să mă opresc aici și, ca orice sportiv, mi-am impus o altă motivație: meciul cu numărul 400 și să fie un derby al Craiovei”. 

Momentan regulamentul îi interzice, fiind născut în Craiova, dar poate va exista o derogare a Comisiei într-un alt moment important al carierei.

„Cred că nu m-am făcut de râs ca arbitru de-a lungul carierei mele, deși în unele meciuri prestațiile mele nu au fost la cel mai înalt nivel”, recunoaște.

Fiecare record este făcut să fie doborât de altcineva la un moment dat! Abia aștept să fiu depășit peste câțiva ani de Istvan Kovacs, Ovidiu Hațegan, Radu Petrescu sau Horațiu Fesnic. Voi fi primul care va pune mâna pe telefon pentru a-i suna și felicita pentru o performanță istorică în viața fiecăruia dintre noi.



Sebastian Colțescu, arbitru

TOP 10 all-time al celor mai delegați arbitri în Liga 1

Acum, pentru prima oară în presa din România, vă prezentăm pe larg povestea „centralului” din Craiova. 

O incursiune palpitantă de la copilăria trăită pe străzile pline de pietre și pământ din satul Pârâienii de Jos la cariera de fotbalist de la Electroputere, alături de Ionel Dănciulescu și Claudiu Răducanu. 

De la primii pași făcuți în arbitraj, amintiri care i-au marcat adolescența din „jungla” ligilor inferioare, până la ziua debutului în prima ligă și borna istorică bifată odată cu fluierul de start al meciului Sepsi - Farul.

Să începem. Chiar dacă s-a născut la Craiova, pe 6 mai 1977, Sebastian a copilărit și a crescut la țară. 

„În județul Vâlcea, pe Valea Oltețului, în satul Pârâienii de Jos din comuna Livezi. Undeva între Bălcești și Berbești. Am avut cea mai frumoasă copilărie, chiar dacă am muncit foarte mult, asta m-a ajutat enorm în viață. Acolo am învățat să fiu corect, cinstit și să cred în Dumnezeu! Acolo m-am bucurat de toate momentele frumoase ale vieții la țară, dar am și îndurat anumite momente grele, iar toate astea m-au format ca arbitru, ca om”, spune Colțescu.

Sebastian nu uită momentele frumoase ale copilăriei și-și amintește cu plăcere de părinții săi, care nu mai sunt... 

Pe mama a pierdut-o în 2019, după o grea suferință în urma unei boli incurabile, iar tatăl a murit în august 2020, chiar în timp ce el era pe teren, la Poli Iași - Chindia Târgoviște. 

Colțescu își stăpânește cu greu emoțiile gândindu-se la cei care i-au dat viață și i-au oferit tot ce-au avut mai bun pentru ca el să ajungă unde este astăzi.

„Cel mai important lucru pe care l-au făcut părinții mei pentru mine a fost că mi-au dat viață... Și împreună cu bunicii m-au crescut și educat astfel încât să devin cineva în această viață. Și să las ceva în urma mea pe acest pământ. 

Un singur lucru mi-au spus când aveam zece ani. Să nu uit că libertatea și demnitatea nu trebuie pierdute niciodată în viață. Pentru că dacă le-ai pierdut o dată, le pierzi pentru totdeauna”.

Fiecare părinte face și dă tot ce are mai bun pentru copilul lui! Am învățat și eu acest lucru și am ajuns la această concluzie de când am devenit tată și văd cum fiecare zi din viață o dedic în întregime, cu toată ființa mea, Sarei.



Sebastian Colțescu, arbitru

Ca orice copil îndrăgostit de minge și de partidele din spatele blocului cu copiii de pe scară și Colțescu a jucat fotbal. 

„La 12 ani am mers la o selecție la Electroputere Craiova. Mi-am făcut junioratul acolo, cu câteva rezultate notabile prin calificări anuale la turnee finale, așa cum era pe vremea aceea. Am fost coleg de generație cu Ionel Dănciulescu, Claudiu Răducanu, Silviu Bălace sau Romulus Ciobanu”, dezvăluie Sebastian.

A prins inclusiv meciuri în Liga 1, dar era doar copil de mingi: „Eram fascinat de Adrian Ilie cum juca și cum ataca poarta adversă. Avea o ușurință în a culca adversarii la pământ cu o fentă numai de el executată cu măiestrie. Chiar i-am spus asta când m-am întâlnit de curând cu el prin București”.

„Atunci, Electroputere avea o echipă extraordinară! În acest moment, vă spun sincer, ar fi câștigat la pas campionatul intern”. 

„Tot atunci, Ion Crăciunescu, Adrian Porumboiu sau Aron Huzu erau niște modele pentru cei care se uitau la meciurile pe care le conduceau. Drept dovadă că au reușit să scrie și ei o pagină importantă în arbitrajul românesc în ani și ani de muncă”, mai spune Colțescu.

Perioada sa ca fotbalist nu a durat prea mult: „Nu m-am făcut de râs, dar nici n-am excelat”.

E convins că „nici dacă mă mai nășteam de trei ori nu reușeam ca fotbalist să ating nivelul de arbitru”. Este evident că perioada de jucător nu o poate uita, deși la 19 ani i s-a spus direct că ar trebui să pună ghetele în cui mai repede decât spera.

„Cel mai bun sfat «tactic» pe care mi l-a dat antrenorul Marian Orbuleț a fost să mă las și să mă fac arbitru! De ce? Pentru că în timpul antrenamentelor eu strigam tot timpul la colegii mei. «Fault!», «Joacă mingea!», «Ofsaid!», «Henț!»... 

El a simțit că am chemare pentru arbitraj. Și chiar dacă am mers foarte dezamăgit acasă, m-am dus la tatăl meu, ne-am sfătuit și el m-a luat de mână și m-a dus la Marcel Florea, președintele de atunci al Comisiei Județene Dolj. Așa a pornit aventura mea în arbitraj”, rememorează Colțescu.

Ajuns la 382 de meciuri în prima ligă din România, Colțescu poate să și glumească. 

Și spune că: „Atunci când am urmat cursurile Școlii de Arbitri din Craiova, în 1996, visam să ajung cel mai bun arbitru din România, dar uneori în viață nu le poți avea pe toate, bineînțeles. Glumesc, cu siguranță! Când am început arbitrajul, aș fi dat orice să arbitrez măcar un singur meci în Liga 1. 

Bineînțeles că în timp am avut diferite obiective, de la o ligă la alta. Totul culminând cu ajungerea mea pe lista FIFA a României. Atunci am simțit că am reușit cu adevărat, iar pentru asta trebuie să-i mulțumesc domnului Ion Crăciunescu fiindcă a crezut enorm în mine în acel moment”.

Dar până acolo a fost drum lung. Sau, cum le place românilor să spună, o „pâine bună de mâncat”. 

„Am să vă spun ceva în premieră! Primul meci pe care l-am arbitrat a fost pe 6 mai 1996. În ziua în care am împlinit 19 ani. Îmi aduc aminte cu nostalgie... Aveam meci pe terenul de zgură din spatele «Centralului». Fusesem delegat asistent, alături de Valentin David și Dorin Arcanu, doi mari portari ai Universității. 

Dar la ora meciului aveau antrenament cu echipa mare și n-au mai venit la teren. Am simțit cum cade cerul pe mine! Nu știam ce să fac, cum să procedez, a fost un haos total”.

Și cum echipele erau pe teren, Colțescu a dat drumul la meci ca arbitru de centru și fără cei doi asistenți! 

„La un moment dat auzeam din tribună cum striga cineva la mine. «Băi copile! Mai la stânga! Arată cu mâna dreaptă când e ofsaid! Poziționează-te pe arcul de cerc la careu la loviturile de colț!». Era domnul Nicu Neagoe, arbitru în Liga a II-a atunci... 

Vreau să-i mulțumesc acum pentru că dânsul a fost primul meu antrenor în arbitraj. Chiar dacă nu-mi plăcea că mă «certa» și-mi submina autoritatea în fața jucătorilor, mi-am dat seama că m-a ajutat enorm prin acele sfaturi. La pauză m-a întrebat câți ani am și mi-a zis că-mi prevede un viitor frumos în arbitraj. A avut ochi la arbitri tot timpul!”, a povestit Sebi.

Când mergeam la antrenamente pe pista stadionului «Central» mai alergau arbitrii internaționali, Ion Constantinescu, cel care a fost la finala Ligii Campionilor dintre Ajax Amsterdam și AC Milan, Ion Duminică și doamna Fevronia Ion, împreună cu Marian Ezaru. Toți erau arbitri de prima ligă. Purtau treninguri de la FIFA. Atât respect și admirație avem pentru ei că nu-mi permiteam să-i depășesc în alergare, ba chiar păstram o distanță decentă în spatele lor. Văzând în fața ochilor treningurile de la FIFA, mă gândeam atunci: «Oare am să port și eu un astfel de trening într-o zi?!»



Sebastian Colțescu, arbitru

Și cum Colțescu venea din provincie, arbitrul și-a făcut mâna și prin satele și comunele din România. Unde nu era deloc ușor de arbitrat, existând aproape la fiecare meci probleme imense, provocate în principal de suporterii locali. „Lupte grele atât la propriu, cât și la figurat”, după cum își amintește. 

„Am arbitrat un meci la Malu Mare, lângă Craiova. Oaspeții erau foarte buni, pe primul loc în Liga 5. Silviu Bogdan și Silviu Buzărnescu jucau pentru oaspeți. Când am ajuns la stadion, gazdele m-au luat direct în primire: «Ai venit să ne faci!». Și-au început să joace cu o brutalitate excesivă! Am dat trei cartonașe roșii la o singură fază, prin minutul 60. Imediat am început să-mi fac o strategie ca atunci când fluier finalul să pot să fug cât mai repede la vestiar fără să fiu bătut rău”, dezvăluie.

„Vestiarul era în spatele porții, doar că ghinionul meu a fost că atunci când am fluierat eram la poarta opusă, unde un asistent a anulat corect gazdelor un gol marcat din ofsaid. 

Spectatorii mi-au lovit colegul cu pumnii și picioarele! Am mers acolo, am făcut scut între el și spectatori. Urlau cât puteau: «Hai să-l batem pe arbitru că ăsta e tare-n gură!»”, sună povestea de coșmar.

Iar dacă Sebi a scăpat, restul... „Nu realizez nici în ziua de azi cum am reușit să fug printre toți spectatorii.... Au invadat terenul, făceam stânga, dreapta ca la jaloane. Nu știu dacă am fost lovit, dar am ajuns în vestiar. M-am închis acolo... 

Mă uitam pe geam cum asistenții și observatorul erau scuipați și bătuți de spectatori! A fost nebunie totală... E doar una dintre experiențele neplăcute, dar au fost multe în ligile inferioare. M-au călit și modelat”, a mai povestit arbitrul.

Am arbitrat și lucrat în toți acești ani cu colegi și cu oameni de calitate. Vreau să-i mulțumesc domnului Aron Huzu, care a străbătut țara în lung și lat după mine oferindu-mi tot timpul sfaturi în carieră. Idolului meu în arbitraj, Sorin Corpodean, un talent adevărat și un arbitru excepțional. Lui Alexandru Deaconu, care mi-a întins o mână de ajutor când nimeni nu mai credea în mine. Și, nu în ultimul rând, îi mulțumesc public lui Ovidiu Hațegan, omul care m-a luat în brigada lui de Champions League, inclusiv două semifinale de Europa League: Manchester United - Celta Vigo și Chelsea - Eintracht Frankfurt.



Sebastian Colțescu, arbitru

Anii au trecut, iar 2003 i-a adus cea mai mare satisfacție arbitrului din Craiova. E anul debutului oficial în prima ligă din România, „an în care am avut o ascensiune fulminantă”. 

„În primăvară, președintele CCA, Nicolae Grigorescu, l-a trimis pe Gheorghe Constantin, «Costică Vâlcea», să mă vadă la două meciuri tari din Liga 3. Primul, Petrolul Stoina cu Building Vânju Mare. Am eliminat trei, patru jucători de la gazde. A fost măcel pe teren și după la vestiare! Am mai arbitrat un Minerul Lupeni cu Minerul Mătăsari, în Valea Jiului. 

A venit de la București domnul George Ionescu, care era membru în Comisie. Atunci, după meci, mi-a zis. «Bă Sebastiane, tu ai un gram de nebunie care te va ajuta să ajungi arbitru mare. I-ai aliniat tu pe minerii ăștia...! Nu ai mamă, nu ai tată. Tu o să fii arbitru, bă băiatule!». I-am spus fără să stau pe gânduri: «Nea George, te rog, scoate-mă din Liga 3!». M-a scos! S-a ținut de cuvânt”, spune Colțescu.

Atunci a venit Ion Crăciunescu la conducerea Comisiei, iar după ce-au vorbit între ei cu George Ionescu și cu George N. Gheorghe, care era „părintele” arbitrajului, Colțescu a primit un amical la Mogoșoaia, între România și Turcia, la Under 16.

Atunci a venit promovarea în Liga 2. Iar după doar 8 meciuri, a explodat „bomba”, olteanul fiind promovat direct în Liga 1. Pe 28 noiembrie 2003, a fost trimis să „fluiere” la Oțelul Galați - Gloria Bistrița.

„Am plecat vineri din Craiova cu trenul. Cu o zi înainte de meci, Gazeta Sporturilor scria: «Craiova are arbitru de A». Țin minte și acum: «La aproape zece ani distanță din momentul în care ultimul arbitru central din Craiova, Ion Velea, s-a retras din activitate, orașul oltean va avea un nou cavaler al fluierului la nivelul primului eșalon». Am arbitrat cu Aurel Onița și Cristi Nica, cărora le port un respect deosebit și le mulțumesc cu fiecare ocazie pentru tot sprijinul”.

Am ajuns la 382 de meciuri și după fiecare joc îmi fac o autoevaluare! Sunt o persoană autocritică... Doar fiind sincer și corect cu mine pot învăța și repara anumite greșeli, astfel încât să ajung către un minim ideal și către o apropiere tangibilă de perfecțiune care să-mi permită să greșesc cât mai puțin în meciul următor.



Sebastian Colțescu, arbitru 

Ca în orice meserie, există și momente mai puțin plăcute. Care este cea mai mare dezamăgire din arbitraj a lui Sebastian Colțescu?

Răspunsul vine rapid: „N-am avut dezamăgiri! Nici în viață și nici în arbitraj. Arbitrajul mi-a dat totul cum și eu am dat totul arbitrajului. Muncind zilnic, antrenându-mă, perfecționându-mă, făcând sacrificii pentru a fi împăcat cu mine că am dat totul în schimbul unui grăunte de performanță și succes”.

„Bineînțeles că au fost și experiențe mai puțin plăcute, dar eu am învățat din toate. Chiar dacă viața și arbitrajul au dat cu mine de pământ câteodată. Am avut partea mea de vină, pe care mi-o asum bărbătește. Chiar dacă eram căzut în unele momente, nu înseamnă că eram învins! M-am ridicat, m-am scuturat și am luat-o de la capăt. Cred că într-un final am reușit”, spune arbitrul.

Care continuă să vorbească despre momentele grele și să spună că „uneori în viață înveți mai mult din eșecuri decât din reușite”. 

Și dezvăluie o discuție cu Vasile Avram, fost președinte al Comisiei Centrale, despre „evoluțiile mele sinusoidale”.

„Mi-a spus că trebuie să-mi găsesc un echilibru în viața personală și o să fie bine. Și chiar dacă nu mai eram arbitru FIFA în acea perioadă, tot am fost delegat de dânsul și de domnul Dan Petrescu la mai multe meciuri tari, inclusiv la derby-ul Dinamo - Rapid”.

Arbitrul spune că a fost apropiat sufletește de Gheorghe Constantin „Suceava”: „Domn' senator, cum îl alintam noi. Un om de o ținută și o conduită impecabile, cu discursuri ireproșabile în timpul cursurilor de instruire. Emanând mai tot timpul un aer cult de intelectual care te obliga la respect și admirație”. 

Și povestește o întâmplare de la un meci din liga secundă, dintre FC Bihor Oradea și Petrolul Ploiești. 

„Înainte de meci m-a sunat Stan Prodan, ajutorul domnului Constantin la delegări, și mi l-a dat la telefon: «Sebică, tu ești singurul arbitru în care am încredere maximă că poate duce meciul ăsta. Vreau să fii ceas elvețian! Nu ai mama, nu ai tată, pui în aplicare Legile Jocului, dai tot ce vezi și pleci acasă liniștit! Ești ca un metronom». Eram ca al doilea copil al dânsului, după Sebastian Gheorghe, prietenul și colegul meu asistent FIFA.

După, Stan Prodan l-a completat: «Sebi, tu ești copilul teribil al arbitrajului românesc! Cu bune și cu rele, tu ești sarea și piperul lotului de arbitri. Dacă nu te-ai fi născut, trebuia să te inventăm noi!». Toate acestea m-au motivat enorm și am reușit să am o prestație foarte bună la acel meci”.

Ultimele sezoane au fost cele mai bune. Probabil că în urma tuturor experiențelor trăite am ajuns la o maturitate atât în viață, cât și în arbitraj. Am devenit mai calm, mai cumpătat, mai înțelept. Poate chiar mai bun! Și mă bucur că ofer o garanție de corectitudine, echidistanță, imparțialitate și curaj. Mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine în tot acest timp.



Sebastian Colțescu, arbitru 

Episodul controversat de la meciul PSG - Bașakșehir: „Noi, românii, suntem priviți cu reticență”

Sebastian Colțescu a trecut printr-un moment delicat în decembrie 2020. Era al patrulea oficial al partidei din grupele Ligii Campionilor dintre PSG și Istanbul Bașakșehir, cu Ovidiu Hațegan la centru. 

Atunci, l-a numit pe Pierre Webó, oficialul campioanei Turciei, folosind cuvintele „ăla negru”. A fost un întreg scandal, meciul a fost suspendat și anulat pentru a doua zi, dar condus de o altă brigadă.

Cazul a ajuns pe masa UEFA, iar inspectorul forului european a decis că expresia „ăla negru”, folosită de arbitrul român, nu poate fi considerată rasistă! 

„Conform raportului lingvistic, expresiile româneşti «negrul ăla» şi «ăla negru» nu au conotaţii peiorative sau negative”, a precizat UEFA atunci.

Episodul l-a marcat pe Colțescu, dar după patru ani spune că „nu aș vrea să mai vorbesc despre lucrurile mai puțin plăcute.

Noi, românii, când mergem în străinătate la diferite competiții sportive suntem priviți cu reticență de către vestici. Dar după câteva zile, când demonstrăm ce calități avem prin prestațiile și comportamentul nostru, încep să ne aprecieze! Păcat că noi între noi nu ne apreciem... 

Pentru mine a contat că în acel moment post-Paris am fost susținut de domnul Răzvan Burleanu, de domnii Kyros Vassaras, Alexandru Deaconu, Augustus Constantin și Roberto Rosetti. Și în special de familie și prietenii mei foarte apropiați, cărora le-a păsat cu adevărat prin ce treceam”.

Sunt modest, umil, educat, cu bun-simț, dar conștient în interior de valoare mea. Nu am nevoie de confirmări sau validări din partea nimănui! Toată viața mea mi-am dorit să ajung un om și un arbitru de valoare, nu unul de succes! Succesul este foarte periculos și dacă nu știi să-l gestionezi așa cum trebuie, te poate distruge într-o fracțiune de secundă!



Sebastian Colțescu, arbitru

Cum arată viitorul lui Colțescu: „Sper să continui ca arbitru de centru atât cât mă simt în putere”

Cum limita de vârstă s-a scos, iar arbitrii nu mai trebuie să spună „stop” la 45 de ani pe plan internațional, beneficiind însă de o perioadă de grație de încă doi ani pe plan intern, Sebastian Colțescu privește înainte cu încredere, însă spune că „doar Dumnezeu știe cum arată viitorul fiecăruia dintre noi”. 

Cu toate că „trăim vremuri grele, cu războaie, pandemii, recesiuni, plus o nesiguranță și o incertitudine uriașă, care au, în mod evident, un impact emoțional colosal asupra noastră”. 

E clar că viitorul lui Colțescu va fi legat de fotbal. 

„Sper să continui ca arbitru de centru atât cât mă simt în putere și pot ajuta Comisia Centrală, dar și pe arbitrii tineri. Probabil că după aceea o să rămân ca arbitru VAR. Vom vedea. Sunt omul căruia nu-i place să-și facă planuri pe termen lung, ci doar pe termen scurt sau mediu. 

Dacă suntem perseverenți și conștiincioși în ceea ce ne propunem, viața ne duce spre un viitor frumos și liniștit. Niciodată nu știm ce ne rezervă viitorul, iar în viață se pot întâmpla lucruri și noi ne întrebăm: «De ce mie?!». Abia peste un timp găsim răspunsuri și realizăm că acel lucru mai puțin bun din trecut ne-a dus într-o situație foarte bună din prezent”.

Îmi doresc ca finalul meu ca arbitru că fie cât mai îndepărtat, iar atunci când o să simt asta, sper să fie într-un moment bun din cariera mea, astfel încât oamenii din fotbal și, în special, fata mea, Sara, să vorbească frumos despre mine peste generații.



Sebastian Colțescu, arbitru

În finalul dialogului, în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, ne-am oprit asupra arbitrajului din România. Unde cavalerii fluierului sunt catalogați în diferite moduri de jucători, antrenori, conducători, spectatori și telespectatori. Iar Colțescu știe greutățile prin care trece un arbitru în fotbalul românesc.

„Arbitrii sunt oameni și ca orice om care muncește, uneori mai și greșește. A fi arbitru nu este la îndemâna oricui, însă a fi arbitru de top este un lucru selectiv. Trebuie să ai din toate foarte mult ca să ajungi top of the top! Acest lucru îl poate spune și un doctor. Am încercat să duc arbitrajul meu la nivel de artă și cred că am reușit parțial”, spune Colțescu.

Apoi recunoaște că „am colegi de calitate profesională și umană cu care mă «duelez» într-o competiție pentru a atinge împreună cotele înalte ale performanței în arbitraj”. 

Și transmite un mesaj din inimă: „Trebuie ca toți, împreună, să fim uniți, prieteni, colegi, și să creăm un nucleu plin de valoare și credibilitate!”. 

Și chiar dacă „cei tineri nu mai sunt atrași de arbitraj, deși au modele de urmat”, Colțescu e sigur că putem „să atragem după no, generații noi de arbitri, așa cum cei dinaintea noastră, Sorin Corpodean, Cristi Balaj, Alexandru Tudor, Alexandru Deaconu și alții, au fost locomotive pentru noi! Numai împreună, uniți, bine intenționați, deschiși, sinceri și corecți putem să reușim!”.

Cred că oamenii din ziua de azi au uitat să mai spună un simplu «Mulțumesc!» sau un sincer «Te iubesc!» celor dragi. Trebuie să trăim în dragoste și armonie, să oferim energie pozitivă, urmând acel efect de bumerang care ne va întoarce înzecit pace, iubire și armonie.



Sebastian Colțescu, arbitru

Cum îi caracterizează Colțescu pe colegii săi

• „Ovidiu Hațegan este o confirmare a performanței la cel mai înalt nivel european și mondial în ultimii 15 ani”
• „Istvan Kovacs este aproape de apogeul carierei internaționale”
• „Radu Petrescu are o evoluție discretă și constantă foarte bună”
• „Horațiu Feșnic este unul dintre cei mai tineri arbitri de valoare europeană”
• „Marcel Bîrsan este un arbitru ajuns la o maturitate ce îi oferă credibilitate și evoluții bune”
• „Marian Barbu și Andrei Chivulete, doi arbitri tineri, cu experiență, foarte educați, respectuoşi și cu mult bun-simț”

Cum arată într-o zi, programul unui arbitru din Superligă

• „Mă trezesc la ora 7:30, când o duc pe fetița mea, Sara, la școală. Revin acasă, beau o cafea și plec la antrenament, pe care-l fac în Pădurea Băneasa, iar uneori mai merg la Mogoșoaia. Revin acasă, fac exerciții de mobilitate și stretching, mănânc, apoi mă odihnesc”
• „După odihnă merg să o iau pe Sara de la școală, apoi mergem împreună la tot felul de activități. Înot, pian, balet sau atletism. Sara este viața mea și tot timpul meu i-l dedic doar ei”
• „Ultima masă o iau la 18:30, mă uit la film, un documentar sau un meci. Încerc să adorm undeva la 22:30. Eu chiar mă consider un om simplu, normal și încerc să trăiesc simplu și normal”

Sara, bucuria de acasă: „Izvorul meu energetic pozitiv”

Ajuns la 46 de ani și după o viață petrecută mai mult prin deplasări, la meciuri, Sebastian Colțescu își găsește liniștea acasă, acolo unde de fiecare dată îl așteaptă fetița, Sara. 

„Mă face cel mai fericit, timpul petrecut alături de ea mă încarcă emoțional, mental, fizic. Ea este izvorul meu energetic pozitiv, motivația mea zilnică și laitmotivul vieții mele. Sara este zeița mea și pentru acest lucru o să-i fiu recunoscător Annei pentru tot restul vieții mele!”, spune Colțescu.

Întrebat de motivație după 17 ani petrecuți la cel mai înalt nivel, arbitrul spune că „vine din interior”.

„A fost din prima zi și nu va dispărea niciodată! Fiecare zi din viața noastră trebuie să fie o motivație continuă numai prin simplul fapt că ne trezim sănătoși, iar pentru aceasta trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu. Eu când mă ridic din pat Îi mulțumesc Domnului că am posibilitatea, șansa și privilegiul de a mai sta încă o zi alături de familia mea”, a încheiat arbitrul care a intrat oficial în istorie.

Citește și: