Fotbal   •   Liga 1   •   PREZENTARE

Ce mutare! Florin Costea, prezentat oficial în Superligă: „Bine ai venit!”

Florin Costea (38 de ani) a fost prezentat oficial în funcția de director sportiv la prim divizionara FCU Craiova.

Articol de Adrian Jitea   —  luni, 19 februarie 2024

Florin Costea (38 de ani) a fost prezentat oficial în funcția de director sportiv la prim-divizionara FCU Craiova. 

Florin Costea a devenit o prezență constantă la meciurile lui FCU Craiova din acest sezon. Relația bună pe care a păstrat-o cu Adrian Mititelu i-a adus un post în organigrama clubului. 

Florin Costea, prezentat la FCU Craiova 

Astăzi, gruparea din Oltenia l-a anunțat oficial în postul de director sportiv. Costea s-a pozat la prezentare alături de finanțatorul Adrian Mititelu.


Bine ai revenit, Florin Costea! Florin Costea, unul dintre cei mai importanți foști jucători ai echipei noastre, va ocupa de astăzi funcția de director sportiv în cadrul clubului nostru. În același timp, Robert Săceanu va prelua funcția de director delegat

- Comunicat FCU Craiova 

Florin Costea și Adrian Mititelu

Florin Costea, „copilul de suflet” al lui Adrian Mititelu 

Florin Costea a fost unul dintre marile talente ale fotbalului craiovean din ultimii ani. După ce a fost golgheter al României în anul 2009, cariera lui Costea a luat-o pe o pantă descendentă odată cu accidentarea gravă la genunchi din 2010, la un meci Craiova - Poli Iași, ce l-a ținut departe de gazon timp de un an.


Cred că cel mai frumos gol, pe care și-l amintește și lumea, este acela din „foarfecă” împotriva lui Dinamo, la 2-0 pentru noi. S-a jucat pe „Oblemenco” cu un stadion arhiplin, iar pe afară mai rămăseseră vreo 10.000 de oameni. Am mai marcat un gol din „semifoarfecă”, dar acela e cel mai frumos

- Florin Costea, pentru GSP, în 2023

VIDEO. Florin Costea, prezență constantă la meciurile lui FCU Craiova 

Prezent la FCU Craiova - Dinamo, pe 2 februarie 2024, Florin Costea vorbea despre obiectivele formației din Bănie: „Craiova e echipa mea de suflet, echipa unde m-am dezvoltat ca fotbalist. Cred că șansele la play-off sunt mai mici după ultimele rezultate. Dar cât există matematic, de ce nu? Mai degrabă o văd câștigătoarea Cupei României. Sper să câștige primul trofeu”.

Citește și alte știri din Superligă: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.