Fotbal   •   Liga 1   •   U CLUJ - FCSB

FCSB mai pierde un jucător » Șanse mari să fie titular noul preferat al lui Becali

FOTO: Imago

Articol de Liviu Manolache, Sergiu Alexandru   —  luni, 19 februarie 2024

FCSB mai pierde un fundaș dreapta. După Alexandru Pantea, echipa roș-albastră nu-l va putea folosi etapa viitoare nici pe Valentin Crețu (35 de ani).

  • FCSB – FC Botoșani se joacă pe 25 februarie, de la 20:00. Va fi liveTEXT și live AUDIO pe GSP.ro și în direct pe OrangeSport, PrimaSport și DigiSport.

Înainte de meciul cu U Cluj, Mihai Stoica anunța că Alexandru Pantea (20 de ani) va sta pe bară 6 luni, din cauza unei accidentări grave. Iar în prima repriză a meciului de pe Cluj Arena, echipa roș-albastră a mai primit o veste proastă.

Valentin Crețu, suspendat în FCSB – FC Botoșani


Fundașul dreapta Valentin Crețu a fost avertizat cu cartonașul galben în minutul 28 pentru un fault la mijlocul terenului. A fost al patrulea galben încasat de Crețu în acest sezon, ceea ce înseamnă că va rata următorul meci din Superligă, cu FC Botoșani. 

El mai fusese sancționat în meciurile cu Hermannstadt (etapa 5), Rapid (etapa 15) și FCU Craiova (etapa 16).

Șanse mari să intre „Racheta” Antwi

Iar cele două absențe pot fi șansa lui Nana Anwti să bifeze primul meci ca titular la FCSB. El a intrat la pauza meciului cu U Cluj, debutând astfel la echipa roș-albastră.


Fundașul ghanez de 23 de ani a fost adus în această iarnă, dar au existat probleme cu actele sale și înregistrarea la LPF a întârziar. În plus, Charalambous și Pintilii au decis să-i dea timp pentru a se acomoda cu fotbalul din România.

 Acum, însă are mari șanse să fie titular pentru prima dată. Singurul său rival pentru un loc în echipa de start ar putea fi Ovidiu Popescu, care a mai jucat pe această poziție.

Îmi doresc doar ca toți jucătorii să fie sănătoși. Pantea are o ruptură a ligamentului încrucișat anterior și lipsește 6 luni

- Mihai Stoica, la PrimaSport

VIDEO Premier GSP » Pe cine ar prefera Pantilimon ca adversar, Mbappe sau Haaland?

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.