Marco Rus (21 de ani), transferat de U Cluj în această iarnă din Anglia, a debutat pentru „studenți” în partida terminată la egalitate cu FCSB, scor 0-0, în etapa #26 din Superliga și a oferit primele impresii după debutul în campionatul României.
Mijlocașul a fost titularizat în premieră de Ioan Ovidiu Sabău, a primit un cartonaș galben la finalul primei reprize și a fost înlocuit în minutul 59 de Robert Silaghi (21 de ani). Rus este împrumutat la Cluj până la finalul sezonului și aparține de Coventry City, locul 6 din Championship.
Marco Rus, după debutul în tricoul lui U Cluj: „E un club mare, atmosfera top”
„Putem spune că e un punct câștigat, a fost un meci greu, am jucat totuși cu liderul campionatului. A fost un debut ok, mai am multe de învățat și cred că voi progresa aici pe cât posibil.
VIDEO. Marco Rus, declarații după remiza albă cu FCSB
„Un vis... a fost chiar foarte frumoasă atmosfera, top, top, suporterii super și sper să continuăm tot așa, să luăm cât mai multe puncte, să ne realizăm obiectivul.
Am avut puține emoții, dar băieții cu experiență m-au ajutat și sper să progresez cât mai mult. Toți băieții încearcă să ne ajute, mai ales pe noi, juniorii. Nu prea puteam refuza oferta de la U Cluj, e un club mare în România și cred că va fi un pas bun pentru cariera mea.
Am avut un timp plăcut acolo, (n.r. - în Anglia) sunt împrumutat, încă nu știu dacă continui aici, dar nu mă gândesc la asta, doar vreau să dau tot, să progresez”, a declarat Marco Rus, la finalul partidei dintre clujeni și FCSB.
Cine este Marco Rus, jucătorul care a debutat pentru U Cluj
Mijlocaș de meserie, Marco Rus este născut în Cluj și a evoluat în Anglia chiar de la începutul carierei sale de jucător.
Rus a fost format la centrul de copii și juniori al clubului Yeovil Town, din ligile inferioare din Anglia. Jucătorul a ajuns la vârsta de 16 ani la academia celor de la Southampton, club important din Anglia.
El a câștigat competiția Professional Development League U23 alături de Coventry City în sezonul 2021-2022 după ce a marcat în finala Bistrol City.
Mijlocașul de bandă a debutat al seniori pentru Hereford în National League North. El a îmbrăcat ultima oară tricoul celor de la Chorley, club din ligile inferioare din Anglia. Jucătorul are și patru selecții la naționala U17 a României.
{{text}}