Federația Română de Hochei s-a alăturat unui program al forului internațional de specialitate, organizând și în țara noastră evenimentul Global Girls' Game.
Fetele au cucerit patinoarele în weekend-ul trecut! Federația Română de Hochei s-a alăturat unui program al forului internațional de specialitate, organizând și în țara noastră evenimentul Global Girls' Game.
Au avut, astfel, loc cinci partide, la patru baze diferite, între o echipă în echipament alb, respectiv o alta în echipament albastru. Același lucru s-a întâmplat în întreaga lume, din Australia în Asia, Orientul Mijlociu, Africa, Europa și până în America de Nord, Centrală și de Sud.
„Ne-am alăturat proiectului, încercând să dezvoltăm hocheiul feminin. A fost și este un obiectiv foarte important pentru noi. În cadrul acestui eveniment, rezultatele se contabilizează la nivel mondial, obținându-se totodată indicatori care arată nivelul de interes față de acest fenomen. Am participat și la ediția de toamnă și la aceasta, din iarnă, și pot să spun că a fost o atmosferă frumoasă, de bucurie”, a spus președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, Nagy Attila.
Un mic pas în încercarea de a aduce cât mai multe fete pe gheață
Global Girls' Game este o inițiativă IIHF de a uni întreaga comunitate hocheistică feminină de pe planetă, iar participantele să joace, practic, același meci.
În România, spun oficialii federației, a fost doar un mic episod din tot ceea ce înseamnă încercarea de a aduce cât mai multe fete pe gheață, cu crosa în mână.
„În ultima vreme, campionatul feminin de senioare supraviețuia cu două, trei echipe, acum avem cinci și vrem să mai creștem. La juniori, sunt destule fete care evoluează în echipe de băieți, până la 14-15 ani, iar apoi încercăm să găsim soluții ca ele să rămână în fenomen.
Una dintre ele este ca cele de 16 ani să joace în campionatul U15, deocamdată, pentru ca ele să nu se piardă. Am depus și un proiect la IIHF, pentru un program internațional, am aplicat alături de Croația, Ungaria și Bosnia-Herțegovina, iar dacă vom câștiga, vom putea organiza mai multe turnee internaționale, pregătiri comune”, a mai precizat președintele FRHG.
„Nu prea exista în cultura noastră!”
Se spune că până în urmă cu ceva ani, hocheiul nu era foarte popular între fete, însă lucrurile s-au schimbat în ultima perioadă. Se joacă alături de băieți, cot la cot, iar în centrele de hochei din țară încep să apară tot mai multe fete.
„Nu prea exista în cultura noastră, fetele jucau rar hochei! Acum vin de la vârste mici și ne dorim să continuăm acest trend. Sunt în echipele de băieți, de la U7, U9, U11 câte 2-3 fete și multe din ele sunt foarte talentate”.
Vor la Campionatul Mondial U18
Oficialii FRHG încheie expunând două obiective pentru următoarea perioadă, un salt cât mai mare în clasmentul mondial pentru naționala de senioare, dar și participarea la Campionatul Mondial U18 de anul viitor, aceasta urmând a fi o premieră pentru România, în ceea ce privește hocheiul la junioare, pentru orice categorie.
{{text}}