Antrenorul echipei Sheffield United, Chris Wilder, a fost amendat cu 11.500 de lire sterline pentru că a criticat arbitrajul şi a denunţat "lipsa de respect" arătată de un asistent care a mâncat un sandviş în timpul unei discuţii tensionate de după meci, relatează AFP.
Tehnicianul a fost sancţionat pentru „comportament inadecvat" după "declaraţiile sale din presă" făcute după înfrângerea cu scorul de 3-2 cu Crystal Palace, pe 30 ianuarie, a anunţat Federaţia Engleză de Fotbal (FA).
„Sper că s-a bucurat de sandvişul său în timp ce vorbea cu un antrenor din Premier League”
„Fiecare decizie la limită sau decizie 50/50 este împotriva noastră, iar dacă cu asta trebuie să ne confruntăm de acum până la sfârşitul sezonului, o vom face", a declarat Wilder după meci. „Dar nu voi trece neobservat, fără să spun ceva. M-am dus la arbitru şi i-am spus acest lucru”.
Tehnicianul în vârstă de 56 de ani, care a preluat în decembrie conducerea echipei din Premier League, a atras atenţia presei în special atunci când a criticat atitudinea unuia dintre asistenţii arbitrului Tony Harrington în timpul schimbului verbal care a urmat meciului.
Chris Wilder / Foto: Imago„Unul dintre asistenţii săi mânca un sandviş în acel moment, ceea ce, din punctul meu de vedere, reprezintă o lipsă totală de respect. Sper că s-a bucurat de sandvişul său în timp ce vorbea cu un antrenor din Premier League", a spus el.
Chris Wilder are misiunea de a o salva pe Sheffield United de la retrogradare
Chris Wilder a revenit la cârma lui Sheffield United pe data de 5 decembrie 2023, înlocuindu-l pe Paul Heckingbottom.
Wilder are misiunea de a o salva pe Sheffield United de la retrogradare, echipa aflându-se în acest moment pe ultimul loc, cu doar 13 puncte adunate.
De la revenirea pe banca lui Sheffield, Wilder a reușit doar două victorii în Premier League, 1-0 cu Brentford și 3-1 cu Luton. Sheffield a mai obținut alte trei puncte sub comanda lui Wilder după remizele 1-1 cu Brighton, 1-1 cu Aston Villa și 2-2 cu West Ham, dar în acest timp echipa a suferit 9 înfrângeri.
{{text}}