Constantin Din, președintele FRH, a vorbit despre șansele României de a organiza Campionatul European de handbal feminin din 2026.
România ar putea reveni în circuitul țărilor organizatoare de competiții majore la handbal feminin. Campionatul European de handbal feminin din 2026 ar fi trebuit să fie găzduit de Rusia, care a obținut organizarea în 2021. După invazia dictată de Vladimir Putin asupra Ucrainei, în februarie 2022, rușilor le-a fost retras dreptul de găzduire și EHF a început să caute alternative.
România candidează pentru organizarea CE 2026 în parteneriat cu Slovacia împotriva Turciei și a Poloniei și Cehiei, care și-au depus și ele candidatura pentru a organiza împreună Euro 2026. Totuși, președintele Din dezvăluie că se discută posibilitatea ca toate cele 5 țări să organizeze împreună turneul final.
Constantin Din: „România se încadrează foarte bine în dorințele Federației Europene”
„Încă nu s-a luat nicio decizie. Ce este clar în momentul de față este că Federația Europeană încearcă să popularizeze cât mai mult handbalul. Avem experiența Campionatului European din Germania unde audiența a fost foarte mare și organizarea bună, astfel că Federația Europeană își dorește o audiență foarte mare și la Europeanul feminin.
Luând în calcul aceste aspecte și luând în calcul rezultatul audiențelor din ultimii ani, România se încadrează foarte bine în dorința Federației Europene, accea de a fi sălile pline. Există o propunere de a organiza acest European în mai multe țări. Două, trei, patru sau chiar 5 țări. În 5 țări nu a mai fost până acum, ar fi un model nou. Există și această variantă, se discută.
Ceea ce e important pentru România este că suntem în continuare în cărți, avem șanse să fim parte din organizarea acestui Campionat European care este foarte important, fiind înainte de următoarele Jocuri Olimpice. Va urma ca în aprilie în ședința Comitetului Executiv al Federației Europene să se ia decizia”, a declarat președintele FRH.
{{text}}