International   •   Stranieri   •   ATLETICO MADRID

Războiul agenților » Actualul impresar al lui Horațiu Moldovan îl amenință cu judecata pe Bogdan Apostu: „Ne-am așteptat să înceteze și să înțeleagă asta”

+29 Foto
E scandal în fotbalul românesc: Andrei Bolmoș vs Bogdan Apostu FOTOMONTAJ GSP

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 22 februarie 2024

Andrei Balmoș, actualul impresar al lui Horațiu Moldovan (26 de ani), intervine în scandalul momentului și îi transmite un mesaj clar lui Bogdan Apostu, fostul reprezentant al portarului care solicită mai multe sume de bani de la fostul său „client” # Reprezentantul lui Moldovan a vorbit cu GSP.RO și-l amenință la rându-i pe Apostu cu judecata dacă va continua campania de denigrare

  • CONTEXT: Pe final de ianuarie, Horațiu Moldovan se transfera de la Rapid la Atletico Madrid. Bogdan Apostu, cel care l-a reprezentat pe portarul de 26 de ani din 2019 până la începutul lui 2023, îi solicită acum lui Moldovan 3% din toate contractele avute de el din 2021 încoace și 7% din suma de transfer primită de Rapid de la Atletico Madrid. TOATE DECLARAȚIILE IMPRESARULUI AICI

După apariția de la GSP Live, de ieri a impresarului Bogdan Apostu, în care îi transmitea un ultimatum lui Horațiu Moldovan precizând că „nu poți să-mi furi banii, nu te las”, dar și amenințându-l spunând că „are timp până luni, altfel mergem în judecată”, actualul reprezentant al jucătorului, Andrei Balmoș a reacționat prin intermediul Gazetei Sporturilor.

„Transferul lui Horațiu Moldovan nu este prilej de poze pentru foști agenți”


„Cu câteva zile înainte ca Atletico Madrid că facă anunțul oficial cu privire la transferul lui Horațiu Moldovan au apărut o serie de afirmații defăimătoare la adresa acestuia.

La început ne-am propus să nu le răspundem. Am considerat că nu sunt decât o izbucnire de orgoliu a colegului meu, Bogdan Apostu”, spune Balmoș.

Acesta susține că „ne-am așteptat ca totul să înceteze imediat și să înțeleagă că transferul lui Horațiu Moldovan la o echipă de top nu este prilej de poze pentru foști agenți la Madrid.

Din păcate am constat cu mare dezamăgire, că domnul Apostu a întreținut constant zgomotul și a trecut pas cu pas la o veritabilă campanie în care a început să denigreze și să păteze imaginea publică a lui Horațiu”.


26 noiembrie 2018- 26 noiembrie 2022 este perioada în care Bogdan Apostu a fost impresarul lui Horațiu Moldovan

Andrei Balmoș îl acuză pe Apostu că „a ales o armă pe care a considerat-o ca fiind potrivită scopurilor sale și care îl poate caracteriza: răzbunarea”.

Adăugând că „Fratele lui Horațiu, familia acestuia, au devenit instrumente folosite de către domnul Apostu prin care acesta și-a expus public frustrarea. Cui (Quid) Prodest Bogdan? (nr. Cui (la ce) folosește?)”.

Scandalul Bogdan Apostu - Horațiu Moldovan se mută în instanță?

La prima apariție publică a lui Andrei Balmoș pe marginea acestui subiect, impresarul transmite un mesaj clar pentru fostul agent al lui Moldovan.

„În măsura în care domnul Apostu va continua campania începută în spațiul public ne vom vedea nevoiți să ne adresăm atât forurilor din fotbal naționale și internaționale care reglementează activitatea de agent, cât și instanțelor judecătorești”.

Precizând că „asistăm doar la o răzbunare personală a acestuia ca urmare a imposibilității sale de a realiza o tranzacție în termenii doriți de către domnia sa”.

Adăugând că „imaginea publică a unei persoane nu poate fi afectată public din considerente personale cum sunt cele ale domnului Apostu”.

Apostu cere bani, Balmoș îl contrazice

Balmoș a comentat și declarațiile referitoare la banii pe care Apostu îi cere lui Horațiu Moldovan:

„Am aflat că reglementările specifice din fotbal care interzic TPO (Third-party ownership in association football) sunt opționale pentru cluburi și mai ales pentru domnia sa”, spune actualul agent.

În primul rând, am de primit 3% din toate contractele avute de Horațiu din 2021 încoace. Și alți 7% din suma de transfer la Atletico Madrid. Bani pe care eu i-am trecut în contractul lui, pentru că asta era modalitatea legală agreată cu juriștii și avocații, urmând ca eu să-i facturez când se realizează transferul. Iar el acum se face că uită

Bogdan Apostu, fost impresar Horațiu Moldovan

În singura poziție publică a lui Andrei Balmoș acesta susține că „în timpul tiradelor sale, domnul Apostu a descris o situație sumbră a fotbalului românesc și care poate explica și declinul acestuia”.

Și a transmis în comentariul făcut pentru GSP.RO că „domnul Apostu să înceteze campania sa denigratoare la adresa lui Horațiu Moldovan și a familiei sale. Să nu se mai agațe de imaginea acestuia pentru a-și face publicitate și a stat în atenția publicului”.

Am aflat cu ocazia aparițiilor domnului Apostu că talentul unui jucător nu are nicio importanță. Contrar ceea ce este esențial este capacitatea de a putea influența achizițiile echipelor din Liga 2 sau Liga 2, marea majoritate cluburi de drept public sau finanțate de la bugetul de stat

Andrei Balmoș, impresar Horațiu Moldovan

2,6 milioane de euroeste cota de piață în acest moment a lui Horațiu Moldovan, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

Atletico Madrid l-a cumpărat cu 800.000 de euro

Pe 24 ianuarie după ce-a trecut cu bine vizita medicală, portarul Horațiu Moldovan (26 de ani) a fost prezentat oficial ca jucătorul lui Atletico Madrid.

Fostul jucător al Rapidului a semnat un contract pe 3 ani și jumătate, adică până în iunie 2027. Spaniolii l-au cumpărat cu 800.000 de euro de la Rapid.

Moldovan este al treilea român care va apărea culorile lui Atletico Madrid. Înaintea lui au mai fost Daniel Prodan, care a jucat două sezoane (1996-1997 și 1997-1998) și a bifat 44 de meciuri, și Cosmin Contra, care a jucat 41 de meciuri între 2002 și 2005.

Horațiu Moldovan, prezentat în stil mare campion la Atletico Madrid! Portarul a primit tricoul cu numărul 1

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.