Dinamo se află în căutarea unui nou director sportiv, iar preferatul lui Andrei Nicolescu, administratorul special, este Gabi Tamaș (40 de ani), fostul fundaș al „câinilor”.
Rămasă fără director sportiv din decembrie, după plecarea lui Gabriel Glăvan, Dinamo a intensificat în ultimele zile căutările pentru un director sportiv. Și s-a oprit la un nume bine cunoscut fotbalului românesc: Gabi Tamaș.
Dinamo, negocieri cu Gabi Tamaș pentru postul de director sportiv
Andrei Nicolescu și conducerea „câinilor” au decis să încerce să-l aducă pe Tamaș, care a jucat la Dinamo între 2002-2003, ianuarie 2005 - decembrie 2005 și august 2008 - decembrie 2009 și care s-a retras în octombrie 2023. Negocierile au început deja, fiind într-un stadiu avansat, potrivit iamsport.
Din informațiile Gazetei Sporturilor, Andrei Nicolescu și Gabi Tamaș ar urma să se mai întâlnească săptămâna viitoare pentru o nouă rundă de negocieri.
„Sunt prieten cu Andrei Nicolescu, am păstrat legătura cu el. Altceva nu pot să spun”, a zis Tamaș pentru GSP.ro.
Iar fostul internațional ar putea reveni la echipa alb-roșie, de data asta în calitate de conducător: „Echipa la care m-am simțit cel mai bine a fost Dinamo”, spunea Tamaș în momentul retragerii.
Fostul fundaș cere garanții ferme că va avea un rol important la Dinamo și se așteaptă la un proiect serios. Brașoveanul este înscris la cursurile FRF de management sportiv și a luat legătura cu Moți, director sportiv la Ludogoreț, și cu cei din conducerea clubului Maccabi Haifa, pentru a afla mai multe despre ce presupune postul de director sportiv.
Sursele Gazetei Sporturilor au dezvăluit că părțile implicate, Tamaș, respectiv Nicolescu și Voicu, s-au întâlnit și au vorbit de câteva ori în decursul ultimelor săptămâni. Gabi le-a explicat viziunea sa și ceea ce ar vrea el să pună în aplicare, cei de la Red&White au transmis că ar fi de acord cu strategia.
Suntem în discuții cu câțiva potențiali oameni care să fie în zona asta. Discuțiile nu sunt simple, depind de multe contexte și condiții.
Dar, cu siguranță, Dinamo va avea un director sportiv în perioada următoare. Nu știm cât de repede, dar căutăm acest lucru. Mai ales că începe și cursul la FRF pentru director sportiv, în vederea implementării acestei necesități pentru toate cluburile și în ideea ca toate cluburile din Liga 1 să înțeleagă același lucru despre noțiunea și despre responsabilitățile directorului sportiv.
- Andrei Nicolescu
Avem profesioniști în club, Kopic a fost alegerea noastră, eu am intrat în contact cu el, este un profesionist adevărat, bine conectat la nivel european. Nu știa de Dinamo în momentul în care l-am abordat, a fost impresionat, iar a doua zi avea deja toate detaliile despre club, știa despre situația echipei de la acel moment, de parcursul echipei din acel moment, am fost și ironizat un pic, dar îmi asum acest lucru.
Obiectivul pe termen lung este construirea unei echipe competitive pentru a ne bate la play-off.
- Andrei Nicolescu
{{text}}