Joi dimineață, a reapărut un mai vechi zvon, că omul de afaceri Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, ar urma să candideze la funcția de primar al capitalei. GSP.RO l-a contactat pe patronul giuleștenilor, iar acesta a respins ferm acest scenariu.
În exclusivitate pentru Gazetă, patronul Mobexpert a negat iar această informație, precizând că „am spus-o de atâtea ori până acum, nu sunt interesat de o carieră politică. Am văzut și eu că a reapărut această informație în mass media, dar nu e nimic adevărat".
Dan Șucu merge la Iași să susțină Rapidul: „Îmi place să fiu alături de echipă”
Deocamdată, Dan Șucu are alte griji, ele fiind legate de meciul pe care Rapid îl are, vineri, în deplasare, cu Poli Iași. Ca de obicei, va fi prezent în tribune fiindcă recunoaște că „a început să-mi placă să fiu acolo, alături de echipă, chiar dacă uneori stau cu inima cât un purice. Iar acum, cu Poli Iași, nu este deloc un meci ușor, cum s-ar putea crede”.
A lipsit la o singură partidă a Rapidului, cea din Giulești, cu Oțelul, scor 2-1, fiindcă a trebuit să onoreze o invitație la un alt eveniment, care a avut loc la ora acelui meci.
Dan Șucu: „Relaxarea nu este pentru campioni!”
Cu 4 runde înainte de finalul sezonului regulat, Rapid este pe locul 2, la 7 puncte de FCSB. A recuperat 4 puncte de la reluarea campionatului, fiindcă giuleștenii au câștigat pe linie, iar roș-albaștrii au făcut două remize, 1-1 cu Farul, acasă și 0-0 cu U Cluj, în deplasare.
Rapidiștii chiar vizează titlul, iar Dan Șucu are încredere în echipa sa: „Acum avem un lot valoros, puternic. Și știu că nimeni din echipă nu își poate permite să se relaxeze, având în vedere ce bancă de rezerve avem. Oricum, din punctul meu de vedere, relaxarea nu este pentru campioni”.
{{text}}