Hermannstadt a anunțat că i-a prelungit contractul extremei Silviu Balaure (28 de ani), autor a 7 goluri și 6 pase decisive în acest sezon de Superligă.
Hermannstadt ocupă locul 7 în acest moment și are șanse reale de a ocupa o poziție de play-off la finele sezonului regulat.
Sibienii se regăsesc în această postură și datorită lui Silviu Balaure, fotbalist care a contribuit decisiv la 13 dintre reușitele echipei, 7 goluri și 6 assist-uri sau penalty-uri obținute.
Hermannstadt a punctat de 31 de ori în cele 26 de etape disputate până acum, astfel că Balaure a înscris sau creat 42% din totalul golurilor.
Silviu Balaure a prelungit cu Hermannstadt
Hermannstadt i-a securizat astăzi contractul lui Balaure, anunțând că fotbalistul și-a prelungit acordul până în 2027. Precedenta înțelegere era scadentă în 2025.
Balaure evoluează la Hermannstadt din iulie 2021, când a venit gratuit de la Astra Giurgiu. În total, a înscris 19 goluri și a pasat decisiv la alte 17 în cele 97 de meciuri pentru Hermannstadt.
{{text}}