Fotbal   •   Liga 1   •   INEDIT

L-am găsit pe fostul jucător al Rapidului care a renunțat la cetățenie ca să joace pentru Hong Kong! » „În Giulești făceam grătare, oamenii erau uimitori”

+48 Foto
Stefan Pereira, primul din stânga imaginii

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 22 februarie 2024

Îl mai țineți minte pe Stefan Figueiredo Pereira? Atacantul brazilian care ajungea în România în iulie 2012 și semna cu Rapid, echipă condusă atunci de Ioan Ovidiu Sabău # A renunțat la cetățenia braziliană pentru cea din Hong Kong și a debutat oficial în echipa lor națională # Gazeta Sporturilor l-a căutat și am vorbit cu atacantul despre decizia luată despre copilăria pe care a avut-o în Brazilia și începutul lui în fotbal, despre scurta perioadă de la Rapid, dar și despre cum i s-au părut Bucureștiul și România

George Copos îl vedea un atacant-minune care urma să facă ravagii în Giulești. Stefan Figueiredo Pereira și-a pus atunci semnătura pe un contract valabil pe patru ani cu Rapid.

FOTO. Stefan Figueiredo Pereira, atacantul-minune al lui Copos, a prins doar 135 de minute pentru Rapid

+48 Foto
Stefan Figueiredo Pereira

În momentul venirii la Rapid, Stefan Pereira avea 24 de ani și jucase doar în Brazilia. La Juazeiro BA, Camacari sau America TO.

„Sunt foarte fericit că pot juca în Europa. Este un vis care mi se realizează”, spunea atacantul, care a marcat încă la debutul în tricoul vișiniu, ce-i drept într-un amical, cu Stenhousemuir. Dintr-un cantonament în Scoția.

Dar cum a venit, așa a plecat! A jucat în doar două meciuri în Liga 1: 90 de minute cu Oțelul (etapa 2) și încă 45 cu Pandurii (etapa 7). Și asta a fost tot! S-a întors acasă, în Brazilia, apoi a luat drumul Hong Kong-ului.

Ajungând la cinci echipe bifate, în prezent fiind legitimat la Southern, prima ligă din Hong Kong. La 35 de ani, acesta e cotat la 200 de mii de euro și mai are contract până pe 31 mai 2024.


4 este loculpe care echipa lui Stefan Pereira, Southern District, îl ocupă în acest moment în prima ligă din Hong Kong, formația fiind la 11 puncte distanță de liderul Lee Man Warriors

A debutat pentru echipa națională a Hong Kong-ului!

Și se pare că decizia de a merge în Hong Kong i-a schimbat cariera.

Pentru că a renunțat la cetățenia braziliană și a aplicat pentru cea din Hong Kong. Iar pe 1 ianuarie 2024, atacantul brazilian a debutat pentru naționala din Hong Kong!

Totul într-un meci amical cu China, câștigat cu 2-1, partidă de pregătire jucată înainte de Cupa Asiei, la care a făcut parte din lot și unde a jucat pentru Hong Kong, la competiția desfășurată în Qatar.

La Cupa Asiei, competiție câștigată de țara gazdă, Hong Kong a jucat în grupe alături de Iran, Emiratele Arabe Unite și Palestina. A pierdut toate meciurile, iar Stefan a jucat 60 de minute în total.

INTERVIU GSP.RO. Stefan Pereira: „Nu mi-a fost teamă de transferul în România. O mare oportunitate în viața mea”

- Stefan, te salut! Te căutam din România, voiam să vedem cum ești, ce faci.

- Ce surpriză! Viața e bună, frumoasă!

- Cum e viața ta în Hong Kong?

- Uimitoare! Este total diferit de Brazilia sau România. Orașul este grozav. Fotbalul de aici devine din ce în ce mai bun în fiecare an. Sincer să fiu, acum nu mai văd prea multă diferență față de alte țări.

+48 Foto
Stefan Figueiredo Pereira

- Sunt totuși și alte diferențe, bănuiesc? Traficul, mâncarea...

- Traficul nu este o mare problemă pentru că aici este cel mai bun transport în comun din lume. Oamenii sunt amabili și prietenoși. Mâncarea a fost o problemă la început, dar acum, după mulți ani, pot spune că este delicioasă.

„Să joc în echipa națională a fost un vis”

- Ai surprins pe toată lumea când ai renunțat la cetățenia braziliană pentru a juca în naționala celor din Hong Kong!

- Așa este. Mi-am dorit să joc pentru echipa națională. A trebuit să-mi schimb pașaportul pentru a putea juca pentru ei. Am făcut asta pentru că am avut această oportunitate să joc în echipa națională. Iar pentru mine a fost un vis!

- Ai deja patru meciuri pentru echipa națională din Hong Kong.

- Meciul cu China a fost ca un derby pentru noi și-am fost fericiți că am reușit că câștigăm din nou împotriva lor după foarte mult timp. A fost ceva special după acel meci.

- Apoi a urmat Cupa Asiei din Qatar.

- Unde a fost o experiență uimitoare, dar și concurența mare.

„Familia mea nu era bogată, dar îmi dădea totul”

- Aș vrea să mai vorbim un pic despre copilăria ta din Brazilia.

- Eu vin dintr-un oraș mic din Brazilia, iar de la vârsta de zece ani am mers la cluburi mari pentru a juca la echipele de tineret ale lor. Povestea mea în fotbal a început la un club numit Vitoria. De la șase, șapte ani am început să joc fotbal.

- Aveai tot ce-și dorea un copil? Ai avut lipsuri?

- Nu, familia îmi dădea totul, chiar dacă nu erau bogați. Ei munceau din greu pentru ca mie să-mi dea totul. Mama mea a fost profesoară la școală, tatăl meu a lucrat la o companie bună.

+48 Foto
Stefan Figueiredo Pereira

- E adevărat că toți brazilienii sunt îndrăgostiți de minge?

- Înainte de a se naște copiii, părinții oferă cadouri. Iar cei mai mulți dintre ei dau cadou câte o minge. Așa că primul lucru pe care-l faci atunci când înveți să mergi este să dai cu piciorul în minge!

Nu regret că n-am jucat mai mult în Europa. Cred în Dumnezeu și dacă El a vrut ca eu să vin și să joc în Hong Kong, este cu un scop. Am fost inclusiv în Bosnia, puteam să fiu campion acolo, dar Dumnezeu a avut alt plan în viața mea

Stefan Pereira, fost atacant Rapid

„Transferul la Rapid, o oportunitate în viața mea”

- Ai ajuns din Brazilia în România. Se întâmpla în urmă cu 12 ani.

- Aveam un antrenor, Chiquinho, jucam la Juazeiro, un club micuț, dar marcam foarte multe goluri. El m-a întrebat dacă vreau să merg în România. I-am spus că da, iar unul dintre impresarii din România m-a adus la Rapid.

- Bănuiesc că ai căutat detalii pe Internet, pe Google despre România.

- Da, încercam să aflu câte ceva despre București. Am mers în cantonament în Scoția mai întâi, abia după o lună am ajuns pentru prima dată la București. Nu mi-a fost frică deloc pentru că am văzut transferul ca pe o mare oportunitate în viața mea.

„În România, oamenii erau uimitori! Făceam grătare”

- Ai avut ceva probleme odată cu venirea în România?

- Nu, nu! Niciun fel de probleme. Oamenii erau uimitori, iar mâncarea era foarte bună. Făceam grătare! Aveți o țară frumoasă, unde e bine de trăit.

- Dar ai jucat doar două meciuri, apoi s-a renunțat la tine...

- Nu știu... Cred că aș fi putut juca mai mult. Nu regret absolut deloc venirea la Rapid pentru că România, pentru mine, a fost o experiență grozavă. Poate eram prea tânăr în acel moment. Antrenor era domnul Sabău, de la care am învățat multe lucruri și îi mulțumesc și acum pentru această oportunitate!

„Suporterii Rapidului sunt extraordinari”

- Ai mai păstrat legătura cu cineva dintre colegii tăi?

- Acum câțiva ani am vorbit cu Andrei Ciolacu pentru că primise și el o ofertă din Hong Kong. Am rămas prieten foarte bun cu Renan Silva și vorbim aproape în fiecare săptămână.

- Te gândești să te faci antrenor la finalul carierei de fotbalist?

- Mă mai gândesc la asta. Nu știu încă dacă o să fiu antrenor sau agent. Cu siguranță, voi lucra în fotbal.

- Rapid se bate la titlu în România!

- Îi urmăresc pe Instagram! Suporterii Rapidului sunt extraordinari. Le transmit și eu de aici un „Hai, Rapid!”.

Timpul meu liber este doar pentru copii. Este cea mai grea muncă pe care o am. Nu știu cum ar fi să trăiesc fără copiii mei. În rest, mănânc mai multă mâncare braziliană și chiar nu am timp să mă uit la filme

Stefan Pereira, fost atacant Rapid

Detalii despre Hong Kong

  • O regiune autonomă de pe coasta de sud a Republicii Populare Chineze, având 7,3 milioane de locuitori.
  • Conform unei analize publicate de Culture Trip în 2016, face parte din primele zece cele mai moderne orașe din lume.
  • În același an, Hong Kong se afla pe locul 2 în lume (după New York) ca număr de miliardari.
  • 68 de miliardari dețin o avere cumulată de 261,3 miliarde dolari americani, cel mai bogat om de afaceri din oraș fiind Li Ka-shing (27,1 miliarde dolari).

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.