Fotbal   •   Nationala   •   EURO 2024

Horațiu Moldovan, out de la echipa națională? „Ar fi o nedreptate”

Horațiu Moldovan nu a debutat încă la Atletico Madrid

Articol de Alexandru Barbu, Alexandru Mone   —  vineri, 23 februarie 2024

Răzvan Stanca (44 de ani) consideră că ar fi o nedreptate ca Horațiu Moldovan (26) să nu apere în continuare la echipa națională, deși nu joacă deloc la Atletico Madrid.

Prezent în studioul GSP Live, antrenorul de portari de la România U21, crede că Moldovan și-a câștigat dreptul de a fi pe teren măcar la meciurile de pregătire pe care România le dispută luna viitoare, cu Irlanda de Nord, pe 22 martie, și Columbia, pe 26 martie.

VIDEO. Răzvan Stanca: „Ar fi o nedreptate ca Moldovan să nu apere la echipa națională”


„Moldovan are ocazia să joace în amicalele de dinaintea Europeanului. Sigur va fi convocat și putem afla atunci dacă este sau nu afectat de faptul că nu apără la Atletico Madrid.

Ar fi o nedreptate pentru Horațiu să nu joace măcar în amicale. A pus umărul la calificare, nu s-au pierdut meciuri și a avut evoluții convingătoare.

Leo Toader (n.r. - antrenorul de portari de la prima reprezentativă) și Edi Iordănescu vor alege varianta cea mai bună. Edi preferă continuitatea. Deci, chiar dacă Moldovan nu apără la Atletico, e posibil să fie folosit în formula de start la națională. Eu i-aș mai da o șansă lui Horațiu, să văd cum se descurcă în amicale”, a declarat Răzvan Stanca, la GSP Live.

Dacă ar avea peste 30 de ani, nu s-ar vedea lipsa minutelor. Dar nu e cazul lui Moldovan. Un portar este mai afectat de lipsa timpului de joc decât jucătorii de câmp. Jucătorul de câmp poate intra 5, 10 minute într-un meci, portarul intră numai dacă titularul se accidentează sau este eliminat



- Răzvan Stanca, antrenor de portari România U21


Horațiu Moldovan în campania pentru Euro 2024

Meciuri

8

Meciuri fără gol primit

5

Goluri încasate

4

Șuturi salvate

25

Intervenții decisive

4

720 de minutea bifat Horațiu Moldovan în campania pentru Euro 2024. Numai 3 „tricolori” au jucat mai mult decât el, Andrei Burcă (873), Radu Drăgușin (855) și Nicușor Stanciu (828)

România face parte din grupa E la Euro, alături de Belgia, Slovacia și de câștigătoarea play-off-ului B al Ligii Națiunilor, unde cele două semifinale sunt Bosnia - Ucraina și Israel - Islanda.

VIDEO. Emisiunea integrală GSP Live cu Răzvan Stanca

  • GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro

Citește mai multe articole de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.