Kylian Mbappe (25 de ani) și-a negociat cu Real Madrid și drepturile de imagine și a înregistrat la Uniunea Europeană, ca marcă proprie, gestul făcut după ce înscrie un gol, dar și frazele celebre rostite de-a lungul carierei. Cine îl copiază pe atacantul care va pleca de la PSG liber de contract în vară, riscă amenzi mari.
Înainte să semneze contractul pe cinci sezoane cu Real Madrid, Kylian Mbappe s-a asigurat și în privința drepturilor sale de imagine.
Potrivit Gazzetta dello Sport, care citează L'Equipe, (încă) atacantul lui PSG a făcut o mutare originală: și-a rezervat dreptul de copyright asupra modului în care își celebrează golurile, cu mâinile încrucișate la piept, dar și câteva din faimoasele sale citate ori sloganuri.
La Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene a ajuns și solicitarea dreptului de autor pentru fraze care-l caracterizează.
KM7 este marcă proprie înregistrată până în 2027
Reputata publicație din Hexagon a aflat că reprezentanții lui KM7 au mutat anticipat, înaintea discuțiilor cu Real Madrid pentru drepturile de imagine ale starului francez.
„Nu numai că au depus o cerere în privința prenumelui și numelui de familie al jucătorului, ci și a faimosului gest de exultanță de la gol.
Kylian Mbappe și gestul său uzual de după golO solicitare ce datează din 2017, când a fost preluat de campioana Franței de la Monaco pentru 180 de milioane de euro. Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală a înregistrat-o oficial în 2018 ca marcă privată până cel puțin în 2027".
Și replica la întrebarea despre vârstă are copyright!
Conform presei spaniole, pentru Kylian Mbappé s-au depus cereri și pentru câteva dintre vorbele care i-au însoțit ascensiunea fulminată. În primul rând cea referitoare la vârsta sa, ca răspuns la întrebările despre precocitate:
„Nu trebuie să-mi vorbiți despre vârstă!". Ori cea despre modul în care reacționează la critici: „Nu ești fericit? Tripleta!". Aluzie la sezonul 2017-2018, în care KM7 a reușit să câștige cu parizienii titlul, Cupa Franței și Cupa Ligii Franței, trei din cele 14 totale în tricoul roș-albastru.
20de milioane de euro este salariul net anual pe care Kylian Mbappe îl va primi la Real Madrid până în 2029, pe lângă alte bonusuri de obiectiv și prima de instalare de 125 de milioane. La PSG, salariul său de bază era de 32 de milioane
„O ieșire pe care Mbappe a încercat recent s-o minimalizeze, amintind că a fost un răspuns oarecum exagerat. În realitate, este una dintre acele fraze care i-au consolidat caracterul și care ar putea foarte bine să apară și pe un tricou, sub rezerva plății drepturilor de autor de până acum. Cine îl copiază pe atacantul ce va pleca de la PSG liber de contract în vară, riscă amenzi mari", a detaliat Gazzetta dello Sport.
{{text}}