Alex Ioniță (29 de ani) se desparte de Rapid după ce Cristiano Bergodi i-a oferit zero minute în 2024. Mijlocașul a primit o ofertă din străinătate căreia i-a dat curs, iar conducerea și-a dat și ea acceptul.
Rapid s-a întărit serios în iarnă, a completat lotul lui Cristiano Bergodi cu 6 nume noi, în special pe poziții din atac.
În toamnă, mijlocașul ofensiv a lăsat impresia că a fost resuscitat de Bergodi. Ioniță a marcat de 5 ori în actuala stagiune, a oferit un assist, și e la al doilea cel mai bun campionat din carieră, din perspectiva golurilor înscrise.
Alex Ioniță se transferă în China
Din informațiile GSP.ro, fotbalistul crescut în Giulești va evolua în liga a doua din China, mai exact la Yunnan Yukun FC, formație înființată în 2021.
Alex Ioniță a primit un contract valabil pe o perioadă de 3 ani și va câștiga aproximativ 500.000 de euro pe sezon. În schimbul jucătorului, Rapid încasează 50.000 de euro.
Ioniță era în ultimul an de contract cu „vișiniii”, iar în ultimul timp s-au purtat discuții privind prelungirea înțelegerii, însă fără succes. Fotbalistul transferat în septembrie 2021 nu a fost utilizat de către Cristiano Bergodi pe cât și-ar fi dorit, astfel că nu și-a mai dorit să continue în aceleași condiții.
Revenit la Rapid în septembrie 2021, după ce a fost suspendat un an de ANAD din cauza scandalului de doping, Ioniță a pierdut contactul cu primul „11” în 2024.
În noul sistem folosit de Bergodi la Rapid, cu doi atacanți centrali, Rrahmani și Burmaz, Ioniță nu are loc în benzi de Papeau, Krasniqi, Funsho, Hasani. Chiar și Cîrjan și El Sawy au jucat mai mult decât Alex în 2024.
VIDEO. Cum vede Cristi Balaj lupta la titlu
Alex Ioniță, cifre bune în acest sezon la Rapid, dar Bergodi l-a uitat pe bancă
Fotbalistul cotat la 800.000 de euro potrivit transfermarkt.com a bifat 18 partide în Superliga, în care a marcat cinci goluri și a oferit două pase decisive.
Chiar și așa, Cristiano Bergodi pare că nu se mai bazează pe Alex Ioniță, în ultimele trei partide din campionat fiind rezervă neutilizată.
În plus, antrenorul italian dispune de foarte multe soluții în zona ofensivă, după ce le-a cerut întăriri lui Dan Șucu și Victor Angelescu.
3 informații despre Alexandru Ioniță:
- are 6 trofee în CV, toate în România: trei titluri, o Cupă și două Supercupe;
- a atins cota maximă în septembrie 2017, atunci când valora pe Transfermarkt 1,5 milioane de euro;
- a bifat un singur meci în tricoul echipei naționale, în 2017, în confruntarea cu Kazahstan, 3-1, în mandatul lui Cosmin Contra.
{{text}}