International   •   Stranieri   •   TURCIA

Maxim i-a surprins pe turci » Ce a făcut după ce contractul cu Gaziantep s-a prelungit automat

Alex Maxim va evolua și în sezonul viitor la echipa lui Marius Șumudică. Foto: Gaziantep FK

Articol de George Nistor   —  vineri, 23 februarie 2024

Alex Maxim (33 de ani) va continua la Gaziantep FK și din sezonul viitor, după ce contractul i s-a prelungit automat ca urmare a numărului de prezențe bifate la formația pregătită de Marius Șumudică.

Mijlocașul de profil ofensiv este jucător de bază pentru formația aflată pe locul 17 în primul eșalon al Turciei și speră să-i salveze pe „vulturi” de la retrogradare.

Chiar dacă cifrele sale nu sunt la fel de bune cum erau înainte de împrumutul la Beșiktaș, Maxim are parte de toată susținerea lui Marius Șumudică, antrenorul român titularizându-l meci de meci în Super Lig.

Alex Maxim, încă un sezon la Gaziantep


Maxim a avut scadența contractului în iunie 2024, însă o clauză i-a prelungit automat acordul cu încă un an pentru că a bifat 25 de partide în acest sezon,

În semn de recunoștință pentru că va fi la echipă și în viitoarea stagiune, internaționalul român și-a redus salariul pe care îl încasează. Remunerat cu 1,2 milioane de euro anual, în 2024-2025, va fi plătit cu 100.000 de euro mai puțin, informează jurnaliștii turci.

Alex Maxim a ajuns la Gaziantep în sezonul 2019-2020, împrumutat, însă evoluțiile bune i-au făcut pe conducători să-l dorească definitiv, așa că l-au achiziționat la finele ediției de campionat.

  • În februarie 2023, din cauza cutremurului, Gaziantep FK s-a retras din competiție, astfel că românul a ales să evolueze temporar la Beșiktaș.

Fobie de penalty-uri la Gaziantep

Alex Maxim nu trece prin cea mai bună formă a carierei. A transformat 13 penalty-uri din 13 încercări la Gaziantep până acum, însă în actuala stagiune a ratat trei lovituri de pedeapsă din cinci.

Nici în ceea ce privește reușitele, fotbalistul care a făcut junioratul la Espanyol nu excelează. A marcat de doar două ori în cele 23 de prezențe și a oferit patru pase de gol.

1,6 milioane de euroeste cota de transfer a lui Alex Maxim potrivit Transfermarkt.com

VIDEO. Propunere de nume de turc pentru Șumudică

Alex Maxim, departe de Euro 2024

În vara lui 2022, în plină criză a „tricolorilor” în Nations League, Alex Maxim a lăsat să se înțeleagă că intenționează să se retragă de la prima reprezentativă, dar nu a făcut-o oficial.

Mai exact, după 0-1 cu Bosnia, „playmakerul” s-a plâns că toți jucătorii sunt cu moralul la pământ și că le lipsește încrederea, anunțând la final că, dacă se va ajunge la concluzia că plecarea sa va ajuta naționala, nu va mai veni la lot.

Chiar dacă Edi Iordănescu l-a dorit în continuare la lot, jucătorul nu a mai părut dispus să revină, astfel că Edi Iordănescu anunța, câteva luni mai târziu, că nu va insista la adresa celor care nu sunt dispuși să dea totul pentru România.

„Cine nu e dispus să vină pe jos la echipa națională, mai bine să nu mai vină. Îmi doresc să schimbăm mentalitatea, îmi doresc o altă energie, să dăm totul pe teren și să nu avem niciun regret. Am mari pretenții de la ei să-i ajute pe cei noi să se integreze”

- Edi Iordănescu, septembrie 2022

Selecționerul nu a mai vrut să-l cheme la lot peste voința lui și, de atunci, nu a mai apelat la serviciile sale.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.