Sporturi   •   Atletism   •   RECORD

Tecuceanu din Tecuci, eroul Italiei! Record doborât după 31 de ani

+17 Foto
Cătălin Tecuceanu, la Madrid / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  sâmbătă, 24 februarie 2024

Italo-românul Cătălin Tecuceanu (24 de ani) a trecut primul linia de sosire în proba de 800 de metri la „Madrid Meeting”, ultima etapă a World Indoor Tour care precedă cu o săptămână Campionatele Mondiale de la Glasgow (1 - 3 martie). El a bătut recordul Italiei pe această distanță.

Un român scrie istorie pentru Italia. Se numește Cătălin Tecuceanu, este atlet și a concurat pentru peninsulari, la Madrid, în ultima probă indoor dinaintea Campionatului de Atletism de la Glasgow.

Italo-românul Cătălin Tecuceanu trecut primul linia de sosire la Madrid, depășindu-l pe campionul european Adrian Ben


Tecuceanu a luat startul în proba de 800 de metri și, cu un timp de 1'45''00, a trecut primul linia de sosire. El i-a învins pe Mohamed Attaoui (1'45''67) și pe campionul european Adrian Ben (1'45''72).

Totodată, a bătut recordul Italiei pe această distanță, deținut timp de 31 de ani de Giuseppe D'Urso cu un timp de 1'45''44.

Ce scrie Eurosport Italia despre Cătălin Tecuceanu

„Performanță grozavă a lui Cătălin Tecuceanu care i-a uimit pe toți în proba de 800 de metri, la Madrid Meeting, ultima etapă a World Indoor Tour care precedă cu o săptămână Campionatele Mondiale de la Glasgow (1 - 3 martie).


Fără «iepuri» în față, adică atleții care conduc prima parte pentru a impune ritmul, sportivul născut în 1999 a câștigat cursa de 800 de metri cu un timp de 1'45''00, care devine și cea mai bună performanță mondială a sezonului pe această distanță.

După ce s-a desprins în primul tur, Tecuceanu nu a mai fost ajuns din urmă și a triumfat înaintea lui Mohamed Attaoui (1'45''67) și a campionului european Adrian Ben (1'45''72)”, notează Eurosport.it

Cătălin Tecuceanu a bătut un record vechi de 31 de ani

Site-ul amintit mai scrie că „Tecuceanu și-a îmbunătăți astfel performanța pe această distanță cu 99 de sutimi. El a înregistrat și cea mai bună performanță din lume, depășind cu 10 sutimi timpul înregistrat de Eliott Crestan pe 10 februarie, la Lievin.

Mai mult, cu acest rezultat, Tecuceanu a stabilit noul record italian la 800 de metri. Cel anterior era deținut de Giuseppe D'Urso, cu un timp de 1'45''44, înregistrat pe 17 februarie 1993, acum 31 de ani .

1'45''00 de vineri l-a adus pe Tecuceanu în top 25 mondial al tuturor timpurilor și primul în clasamentul general al World Indoor Tour.

O mare satisfacție pentru venețianul care, în ultimele probe, terminase pe locul 7 la Campionatele Europene în sală și ajunsese în semifinalele Mondialului outdoor de la Budapesta , când a obținut un record personal de 1'44''79 în aer liber”.

Cătălin Tecuceanu e născut la Tecuci și a plecat în Italia când avea 9 ani

Cătălin Tecuceanu s-a născut pe 9 septembrie 1999, la Tecuci, și a emigrat în Italia în 2008, unde s-a alăturat părinților care erau deja acolo. A primit cetățenia italiană în noiembrie 2021.

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.